Poliția cere ajutorul cetățenilor pentru a găsi un bărbat suspectat de escrocherie. Bărbatul este căutat pentru că ar fi luat de la un tânăr 2600 de euro, în schimbul procurării unui automobil din Germania. Însă până în prezent nu și-a îndeplinit promisiunea.
Potrivit Poliției, în luna septembrie 2018, aflându-se pe strada V. Cheltuială, sub pretextul procurării și transportarea unui automobil de model ,,Mercedes ” din Republica Federală Germană în Republica Moldova, bărbatul a însușit de la un tânăr în vârstă de 21 ani, bani în sumă de 2600 euro, însă până la moment nu și-a onorat obligațiile.
În context, a fost dispusă inițierea unei cauze penale pentru escrocherie. Acesta riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 27 500 de lei la 42 500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 120 la 240 de ore sau cu închisoare de până la trei ani.
Astfel, persoanele care au recunoscut bărbatul din imagini sunt rugate să informeze neîntârziat poliția la numărul de telefon: 069252555. Potrivit oamenilor legii, confidenţialitatea surselor de informare este garantată.

Foto: politiacapitalei.md




































