Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1698: Atacuri reciproce, drone în România și recompensă lui Putin. Rusia scapă temporar de sancțiunile SUA

Doi angajați ai CFM și un șef de poliție, pe banca acuzaților. Cum 7000 de euro au ajuns de la o însoțitoare de vagon în buzunarul unui polițist

Foto: bihon
24 aprilie 2019, ora 09:15

Potrivit procurorilor, la data de 19 februarie 2019, însoțitoarea de vagon din cadrul Direcției de deservire a călătorilor, CFM, conștientizând comiterea unui act de corupere i-a promis șefului de tren din cadrul aceleiași instituții, mijloace bănești în sumă de 7000 Euro. În schimb, ultimul urma să contribuie la soluționarea cauzei penale în privința feciorului ei, ca să nu fie tras la răspundere penală pentru punerea în circulație ilegală a drogurilor.

Drept urmare, șeful de teren, susținând că se cunoaște cu un șef de secție din cadrul Direcției de poliție a mun. Chișinău, IGP al MAI, a menționat că va vorbi cu ultimul, care la rândul său va influența persoanele publice care efectuează urmărirea penală, pentru emiterea unei decizii favorabile în privința învinuitului și anume eliberarea acestuia de răspundere penală.

Ulterior, șeful de teren din cadrul CFM, având la sine mijloacele bănești în mărime de 7000 euro, primite de la însoțitoarea de vagon din cadrul aceleiași instituții, acționând prin înțelegere prealabilă i-a transmis șefului de secție din cadrul Direcției de poliție. Imediat în urma transmiterii banilor, ultimul a fost percheziționat de către angajații PA, fiindu-i ridicată suma primită.

Precizăm că potrivit Codului Penal, exercitarea atribuțiilor în sectorul public în situație de conflict de interese se pedepsește cu amendă în mărime de până la 15000 de unități convenționale sau închisoare de până la 3 ani, iar pentru trafic de influență bănuiții riscă amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani. În ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de la 5 la 7 ani.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/HARTĂ/ Alertă meteo: Cod galben de ploi puternice în Republica Moldova. Perioada vizată
/HARTĂ/ Alertă meteo: Cod galben de ploi puternice în Republica Moldova. Perioada vizată
/VIDEO/ „Riscăm să nu mai avem justiție”: Instanțele duc lipsă de magistrați, iar CSM cere salarii mai mari
/VIDEO/ „Riscăm să nu mai avem justiție”: Instanțele duc lipsă de magistrați, iar CSM cere salarii mai mari
Horoscop 18 octombrie 2026 de la ChatGPT: Taurii fac economii, Balanțele primesc o invitație, iar Vărsătorii încep un proiect
Horoscop 18 octombrie 2026 de la ChatGPT: Taurii fac economii, Balanțele primesc o invitație, iar Vărsătorii încep un proiect
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Atenție, șoferi: Ceață densă pe traseul M-1, în apropiere de Condrița
Atenție, șoferi: Ceață densă pe traseul M-1, în apropiere de Condrița

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente