Peste 1200 de persoane vor beneficia de 10 mii de lei cu prilejul celei de-a 74-a aniversări de la terminarea celui de-al doilea război mondial, către 9 mai curent. Mijloacele financiare vor fi acordate prin intermediul oficiilor poștale, începând de astăzi.
„Ajutorul material va fi acordat participanților, precum și persoanelor cu dizabilități în urma războiului mondial, persoanele care au fost încadrate în grad de dizabilitate în urma rănirii, contuziei, schilodirii, fiind antrenate de organele puterii locale la strângerea munițiilor și a tehnicii militare”, informează Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale.
De asemenea, persoanele asimilate participanților la război vor primi câte cinci mii de lei, iar soțiile, soții supraviețuitori ai participanților câte o mie de lei.
Ajutoarele materiale vor fi oferite din mijloacele financiare ale Fondului de susținere a populației, în sumă de 5.562.000 de lei.




































