/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Bombe de ultimă generație și spioni deghizați în mecanici. Tancurile Abrams, retrase de pe front

/FOTO/ Peste 36 de mii de colete cu glucometre, expediate persoanelor cu diabet zaharat. Raioanele în care au fost distribuite

missing
14 mai 2019, ora 17:22

Peste 36 de mii de colete cu glucometre, teste şi lanţete au fost expediate, în perioada 23 aprilie și 14 mai, persoanelor cu diabet zaharat. Coletele sunt distribuite prin intermediul Î.S. „Poşta Moldovei” la domiciliul beneficiarilor.

Potrivit Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), procesul de distribuire a coletelor continuă, iar până la sfârșitul lunii iunie acestea vor ajunge la beneficiarii din toată țara. În cazul în care persoana cu diabet nu primește în această perioadă coletul respectiv, trebuie să se adreseze la oficiul poştal din localitate, iar dacă acolo lipseşte, atunci poate apela INFO CNAM – 0 800 99999, apel gratuit atât de pe telefon fix, cât şi mobil.

Până în prezent, seturile de dispozitive au fost livrate în 22 de raioane, şi anume Cahul, Leova, Cantemir, Comrat, Cimişlia, Ştefan Vodă, Căuşeni, Vulcăneşti, Ceadîr-Lunga, Taraclia, Ungheni, Teleneşti, Hânceşti, Anenii Noi, Călăraşi, Făleşti, Nisporeni, Bălţi, Sângerei, Soroca, Drochia şi Basarabeasca.

Acţiunea de distribuire gratuită a glucometrelor, testelor şi lanţetelor a fost lansată în premieră naţională de Compania Naţională de Asigurări în Medicină în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. În cadrul acesteia sunt oferite gratuit aproximativ 100 de mii de seturi de dispozitive medicale persoanelor cu diabet zaharat.

Foto: CNAM

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram