Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1699: Alerta SUA și pericol de Al Treilea Război Mondial. Zelenski acuză, iar Trump îl apără pe Putin

În luna august, la Ciocana va fi redeschisă o grădiniță-creșă. Ce capacitate va avea

Foto: Chisinau
14 mai 2019, ora 18:42

În luna august în sectorul Ciocana al capitalei va fi redeschisă Grădinița-creșă nr. 198, de pe strada Igor Vieru. Acum, clădirea se află în reparație, iar după redeschidere, aceasta va avea o capacitate de 380 de locuri, spun autoritățile municipale.

Lucrările de reparație a clădirii au început în noiembrie 2018, iar până acum a fost reparat acoperișul și schimbată tâmplăria imobilului. De asemenea, teritoriul IET nr. 198 a fost împrejmuit cu un gard. Costul acestor lucrări este de 1, 7 milioane de lei, informează reprezentanții Primăriei, într-un comunicat.

În prezent se desfășoară lucrări de reparație în interiorul clădirii.

„Lucrările prevăzute pentru anul în curs au început pe 13 mai și vor costa, potrivit contractului, șase milioane de lei. Restul de trei milioane din cele nouă milioane de lei, alocate de municipalitate pentru reabilitarea grădiniței – creșă vor fi utilizate pentru achiziționarea de mobilier și inventar specializat”, spun reprezentanții Primăriei.

Până în anul 2018, imobilul din str. Igor Vieru, 5/2, unde va fi redeschisă grădinița, a fost în folosința Liceului Teoretic „Mihai Berezovschi”.

IET nr. 198 este cea de-a 3-a instituție de profil care urmează a fi redeschisă în acest an, de rând cu grădinița nr. 166, din sectorul Buiucani, (care este în reparație din luna martie 2019). În același proces de renovare se află și IET nr. 112 din sectorul Botanica, precizează reprezentanții autorităților municipale.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/HARTĂ/ Cutremur în România, resimțit și în Republica Moldova: E cel mai puternic din 2026
/HARTĂ/ Cutremur în România, resimțit și în Republica Moldova: E cel mai puternic din 2026
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
Ora de iarnă 2026 în Moldova: Când se schimbă ora și cum ne afectează
Ora de iarnă 2026 în Moldova: Când se schimbă ora și cum ne afectează
TV8 angajează noi colegi: Cum poți deveni redactor la tv8.md, reporter TV sau jurnalist de investigație
TV8 angajează noi colegi: Cum poți deveni redactor la tv8.md, reporter TV sau jurnalist de investigație
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente