Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1699: Alerta SUA și pericol de Al Treilea Război Mondial. Zelenski acuză, iar Trump îl apără pe Putin

Prima instanță i-a lăsat în libertate, iar Curtea de Apel i-a trimis după gratii. Sentințele a doi bărbați, condamnați pentru viol

Imagine simbol: BotosaniNews
14 mai 2019, ora 09:00

Pedeapsă cu închisoare pentru doi bărbați, condamnați pentru viol. Instanța de apel a dispus ca doi indivizi, cărora instanța de fond le-a dictat verdicte nonprivative de libertate pentru viol, să stea la închisoare. Deciziile primelor instanțe au fost atacate la Curtea de Apel de procurori, care au considerat pedepsele prea blânde.

Potrivit procurorilor, primul caz s-a produs în intervalul 9 – 10 februarie 2017, în casa unuia dintre inculpaţi, în vârstă de 31 de ani, din comuna Truşeni, acolo unde tocmai ademenise o femeie care căuta o gazdă pentru a înnopta. Prin ameninţări şi aplicarea multiplelor lovituri, inculpatul a violat timp de două zile victima, în vârstă de 42 de ani, care era în imposibilitate de a se salva deoarece bărbatul încuiase poarta. Abia peste două zile femeia a reuşit să fugă, după ce agresorul a adormit. Victima a sărit gardul şi a prins un taxi, rugând şoferul să cheme poliţia. Pentru viol, acţiuni violente cu caracetr sexual şi privarea ilegală de libertate, magistraţii primei instanţe i-au aplicat inculpatului o pedeapsă neprivativă de libertate. Procurorii au considerat sentinţa ilegală şi au atacat-o, obţinând la Curtea de Apel Chişinău o condamnare cu executare pentru agresor – 5 ani şi 6 luni închisoare.

Celălalt caz a avut loc în iulie 2016, într-o pădure din preajma satului Cimişeni, raionul Criuleni, acolo unde un alt inculpat, în vârstă de 40 de ani, a ademenit o tânără, de 19 ani, pe care o cunoscuse în ajun. Profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, prin constrângere fizică şi psihică, bărbatul a urcat victima cu forţa în maşină şi a abuzat-o sexual. Fata a reuşit să-i expedieze prietenului său coordonatele sale de localizare prin GPS, imediat fiind alertaţi oamenii legii, iar agresorul reţinut şi deferit justiţiei. Prin sentinţa primei instanţe, magistraţii l-au condamnat pe inculpat la o pedeapsă non-privativă de libertate. Nefiind de acord cu verdictul prea blând, procurorii l-au contestat, individul fiind condamnat la 3 ani închisoare, cu executare. De asemenea, el urmează să-i achite victimei un prejudiciu moral şi material de 32 mii lei, iar încă 10 500 lei – în contul statului pentru cheltuieli de judecată.

„Procuratura îşi exprimă dezacordul cu practicile unor judecători ai instanţelor de fond care ignoră politicile punitive promovate de către CtEDO în cazul infracţiunilor sexuale şi reiterează poziţia sa fermă de a pleda şi a obţine doar pedepse cu executare pentru fiecare infractor acuzat de agresiune sexuală. De altfel, Republica Moldova a fost deja condamnată la CtEDO pentru aplicarea unei pedepse neprivative de libertate faţă de o persoană recunoscută vinovată de viol”, spun reprezentanții Procuraturii Generale, într-un comunicat.

Potrivit ultimelor statistici, pe parcursul anului trecut, în republică au fost comise 611 infracţiuni privind viaţa sexuală, perioadă în care, 115 inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse cu executare. În prezent, în penitenciarele din ţară îşi ispăşesc pedepsele pentru infracţiuni privind viaţa sexuală 1189 de persoane sau fiecare al cincilea condamnat.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/HARTĂ/ Cutremur în România, resimțit și în Republica Moldova: E cel mai puternic din 2026
/HARTĂ/ Cutremur în România, resimțit și în Republica Moldova: E cel mai puternic din 2026
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
Ora de iarnă 2026 în Moldova: Când se schimbă ora și cum ne afectează
Ora de iarnă 2026 în Moldova: Când se schimbă ora și cum ne afectează
TV8 angajează noi colegi: Cum poți deveni redactor la tv8.md, reporter TV sau jurnalist de investigație
TV8 angajează noi colegi: Cum poți deveni redactor la tv8.md, reporter TV sau jurnalist de investigație
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente