Primarul interimar al municipiului Chișinău, Ruslan Codreanu, spune că a renunțat la activitatea de partid în cadrul formațiunii Partidul Popular European din Moldova (PPEM) din motiv că, de când a preluat funcția de edil al capitalei, nu mai are timp pentru politică. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru Tribuna.md.
„Noi toți, locuitorii Capitalei, întâmpinam zilnic aceleași probleme, iar eu mi-am asumat angajamentul să le rezolv. Atunci când am decis să accept o funcție executivă, care presupune de a lucra pentru toți oamenii, pentru că orașul Chișinău este despre noi toți, indiferent de culoarea de partid, de viziuni politice și de etnie, m-am detașat de tot ce înseamnă politică, am renunțat la activitatea de partid. Adevărul este că și dacă aș vrea, nu aș avea timp. Și mă bucur foarte mult că, colegii m-au înțeles și m-au susținut”, a spus Ruslan Codreanu, pentru sursa citată.
Ruslan Codreanu a fost consilier municipal în Chișinău din partea PPEM din anul 2015. În 2017 acesta a fost numit viceprimar al capitalei, iar din luna aprilie 2018 exercită funcția de primar interimar al Chișinăului. Funcția de edil interimar a preluat-o când Silvia Radu, și ea primăriță interimară, a intrat în campania electorală pentru alegerile locale noi care au avut loc acum aproximativ un an în Chișinău. Ulterior, după ce rezultatele alegerilor au fost anulate, Codreanu a rămas în această funcție până la viitoarele alegeri locale, care ar trebui să fie organizate anul acesta în Republica Moldova.




































