O persoană și-a pierdut viața în urma celor 19 accidente rutiere grave care s-au produs în Republica Moldova în zilele de weekend. Alte 23 de persoane au fost traumatizate, arată datele Inspectoratului Național de Patrulare (INP).
În același timp, peste 40 șoferi au fost documentați, fiind în stare de ebrietate la volan.
În total, în acest weekend s-au înregistrat 1 600 de încălcări rutiere: 880 șoferi conduceau cu mult peste limita de viteză admisă; 167 nu au ținut cont de indicatoarele de semnalizare rutieră, iar 42 șofau fără a deține acte asupra lor.
„Inspectoratul Național de Patrulare informează că vom fi omniprezenți pe traseele din țară pentru a fluidiza traficul a descuraja și preveni conducerea în stare de ebrietate la volan și deplasarea cu viteză excesivă, deoarece acestea sunt principalele cauze care pot genera accidente rutiere”, se menționează într-un comunicat al INP.




































