/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

Numărul copiilor în Moldova, în descreștere. Care este rata natalității

missing
31 mai 2019, ora 18:20

Numărul copiilor în Moldova este în descreștere continuă. Astfel, în anul 2018 în țară au fost înregistrați peste 32 de mii de nou născuți, cu circa patru la sută mai puțin decât în anul 2017. Rata natalității constituind 9,2 născuți la o mie de locuitori.

Potrivit Biroului Național de Statistică (BNS), nivelul natalităţii în sate este mai înalt decât în orașe, iar cei mai mulți născuți sunt băieții.

Din numărul copiilor născuţi-vii, peste 50 la sută au fost băieţi, raportul de masculinitate fiind de 107 băieţi la 100 fete. În funcție de greutatea la naştere, circa 94 procente din născuții-vii au avut peste 2500 grame.

Totodată, cei mai mulţi copii s-au născut după o durată a sarcinii de peste 35 de săptămâni. De asemenea, potrivit datelor statistice femeile de la sate nasc la o vârstă mai mică comparativ cu cele din orașe.

Vârsta medie a mamei la prima naștere este de 25 de ani. De regulă, femeile din sate nasc la o vârstă mai mică, comparativ cu cele din orașe, la 23,9 ani şi respectiv 26,8 ani.

Distribuţia născuţilor-vii după grupa de vârstă a mamei, arată concentrarea acestora până la vârsta de 30 ani, peste 60 procente din totalul de naşteri. Nivelul natalității extraconjugale constituie 21,2 la sută. În acest sens aproape fiecare al cincilea copil s-a născut în afara căsătoriei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram