O carte de identitate românească, ascunsă într-un pantof într-un colet, a fost găsită în timpul unui control la punctul de trecere Leușeni, unde s-a recurs la verificarea coletelor ce se aflau în portbagajul unei mașini. S-a depistat că documentul ar fi fost eliberat de către autoritatea competentă din România.
Examinată vizual, s-a identificat lipsa unor elemente de protecție, iar cu ajutorul tehnicii din dotare s-a confirmat că documentul era fals. Documentul era emis pe numele unui locuitor al orașului Cahul, în vârstă de 39 de ani.
Audiat, șoferul a spus că atunci când a primit coletul respectiv pentru al transporta până în Germania nu l-a verificat minuțios pentru a ști cu exactitate ce se află în el. Bagajul urma să ajungă la persoana menționată în actul cu pricina. Șoferul microbuzului efectua cursa regulată Moldova – Germania.
În repercursiunea celor depistate, cartea de identitate românească a fost transmisă spre efectuarea expertizei tehnico-juridice și întocmit un proces verbal de constatare a incidentului. Polițiștii de frontieră cercetează sub toate aspectele legale pentru a stabili toate circumstanțele.




































