PSRM rămâne pe poziții și spune că va insista, în cazul în care vor continua discuțiile cu cei din Blocul ACUM, ca funcția de președinte al Parlamentului să le revină lor. Declarația a fost făcută de președinta partidului Zinaida Greceanîi, după ce au fost consultați membri fracțiunii socialiștilor, urmare a dialogului cu ACUM, ce a avut loc în prima parte a zilei.
„Colegii noștri din Blocul ACUM, care au spus că ei tot vor, să votăm și prim-ministrul care să fie din partea Blocului ACUM, și speaker-ul Parlamentului tot din Blocul ACUM, și tot pachetul de legi care tot din partea Blocului ACUM și pe urmă mai vedem. Vă dați bine seama, noi, ca o forță politică pentru care au votat cei mai mulți cetățeni, nu se poate întâmpla acest lucru”, a spus lidera PSRM.
„Noi nu putem să cedăm funcția de speaker al Parlamentului. Într-o țară parlamentară, cei care au acumulat mai multe voturi e normal ca noi am propus ca speaker-ul să fie propus din partea PSRM. Aceasta este prima poziție de negocieri. Pe urmă toate celelalte putem să le discutăm”, a mai declarat Greceanîi.




































