Deputații din Partidul Socialiștilor (PSRM) au venit la întâlnirea cu cei din Blocul ACUM. Discuțiile dintre cele două formațiuni au loc în aceste clipe, la Parlament.
La întrevederea cu ACUM din partea socialiștilor participă Zinaida Greceanîi, președinta partidului, și deputații Ion Ceban și Vlad Batrîncea, spun reprezentanți ai PSRM.

Din partea blocului ACUM la discuții participă Maia Sandu, Andrei Năstase, Igor Munteanu, Sergiu Litvinenco și Alexandru Slusari.
Dialogul dintre socialiștii și cei din ACUM se petrece cu ușile închise. Ulterior, aceștia vor ieși cu declarații în fața presei.
Știrea se actualizează…
Ieri, copreședinții blocului ACUM i-au invitat pe cei din PSRM la discuții privind „depășirea blocajului politic” în care se află Republica Moldova. O invitație similară le-a fost făcută socialiștilor săptămâna trecută și de Partidul Democrat. Se așteaptă ca o decizie finală a PSRM-ului să fie anunțată public după ce va avea loc ședința Consiliului Republican al PSRM, ședință ce ar putea să aibă loc chiar astăzi.




































