Fostul liberal Valeriu Munteanu, care a candidat la alegerile parlamentare din partea Blocului ACUM, critică dur negocierile care au avut loc ieri cu socialiștii. Acesta face aluzie la faptul că Putin le-ar fi dat gir pentru formarea unei coaliții și identificarea unei soluții pentru scoaterea Republicii Moldova din captivitatea lui Plahotniuc.
„După o întâlnire nocturnă cu vicepremierul rus Dmitrii Kozak – autorul planului de federalizare al Republicii Moldova, astăzi, „blagosloviți” de trimisul special al lui Vladimir Putin, blocul ACUM și PSRM au „muncit de zor” pentru găsirea unei soluții privind pentru scoaterea Republicii Moldova din captivitatea lui Plahotniuc. Deocamdată, nu a fost atins compromisul necesar între părți, dar aceștia se ambiționează să găsească soluții care ar împăca ambele părți, până duminică, atunci când Igor Dodon va dizolva ușurat Parlamentul și va convoca alegeri anticipate”, a scris Munteanu pe profilul său de Facebook.
Acesta a precizat că socialiștii pun în continuare condiția ca Zinaida Greceanîi să fie aleasă președinte al Parlamentului și „acest lucru înseamnă o coaliție de guvernare între Blocul ACUM și PSRM, chiar dacă în acest sens nu va fi semnat niciun acord, chiar dacă acest lucru se va face pentru un termen mai scurt”.
Valeriu Munteanu atenționează că o astfel de coaliție „va însemna prima guvernare a R. Moldova, de la independență încoace, realizată pe față, cu implicarea și contribuția nemijlocită a Federației Ruse” și sugerează că plata pentru această mediere va fi „rezolvarea problemei transnistrene după modelul promovat de Federația Rusă, de la Planul Kozak încoace, mai exact federalizare, cu menținerea armatei și munițiilor rusești pe teritoriul statului nostru și drept de veto al celor de la Comrat și Tiraspol pe vectorul de dezvoltare extern”.
De asemenea, politicianul se arată îngrijorat de faptul că Blocul ACUM ar încălca angajamentele luate față de cetățeni în campania electorală, dacă ar face înțelegeri cu socialiștii. „Sper foarte mult, că Andrei Năstase și Maia Sandu vor ghida corect barca ACUM și nu o vor duce către naufragiul cauzat de intrarea într-un aranjament periculos al Kremlinului”, a concluzionat Valeriu Munteanu.




































