Maia Sandu și Andrei Năstase, copreședinții blocului ACUM, au făcut primele declarații, după anunțul lui Igor Dodon, făcut după Consiliul Republican al PSRM, în care acesta a spus că socialiștii nu vor o alianță cu PDM.
Liderii ACUM spun că îi așteaptă pe socialiști la Parlament pentru a discuta.
„Invităm fracțiunea PSRM să vină aici să discutăm. Au mai rămas câteva ore. Am văzut și decizia CCM, dar știm că ea vine să facă jocurile lui Plahotniuc. Țara mai poate fi salvată”, a declarat Maia Sandu.
„Ce care-și doresc rezolvarea problemei vor căuta soluții, iar cei care nu vor o să caute pretexte”, a spus Andrei Năstase.




































