În grădina unei gospodării din sectorul Râşcani, a unui bărbat de 65 ani, poliţiştii au depistat 300 de plante de cânepă, care era prelucrată de către acesta. Stăpânul urma să obțină un profit estimat la suma de 50 000 lei în cazul în care ar fi comercializat plantele. Ulterior, acesta a fost condus la Inspectoratul de Poliție Râșcani, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
În dependendenţă de rezultatele expertizei criminalistice, bărbatul riscă să fie sancţionat cu amendă în mărime de la 10 000 lei la 20 000 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de pînă la 100 de ore. La moment, suspectul este cercetat în stare de libertate.
Operațiunea “Mac-2019” a fost iniţiată cu scopul de a combate traficul ilicit de droguri de origine vegetală, de depistare și nimicire a plantelor cu conținut narcotic, precum și identificarea persoanelor care le cultivă ilegal. Poliţia capitalei va întreprinde toate acţiunile legale de contracare a infracţiunilor legate de droguri.
Totodată, cetăţenii sunt rugaţi să infomeze serviciul unic 112, atunci când deţin informaţii despre cultivarea plantelor cu conţinut narcotic.




































