Cei 35 de deputați din fracțiunea Partidului Socialiștilor se află la Parlament unde urmează să poarte noi discuții cu deputații blocului ACUM privind o eventuală colaborare. PSRM a anunțat că vor califica decizia Curții Constituționale de ieri drept tentativă de uzurpare a puterii în stat.
Astăzi, fracțiunea PSRM în deplină componență, 35 de deputați, se află în Parlament pentru a continua discuțiile cu blocul ACUM în vederea depășirii crizei politice.
Deputatul socialist Grigore Novac a făcut o intervenție live pe Facebook prin care arată că deputații socialiști îi așteaptă pe deputații blocului ACUM.
„Astăzi vom face mai mulți pași… cred că ultima șansă pentru deblocarea situației politică creată în Republica Moldova”, a spus Grigore Novac.
Deputatul spune că a făcut o invitație deputaților din blocul ACUM. „Vor da sau nu curs invitației noastre, vom vedea”, a mai spus parlamentarul.
„Astăzi încă se mai poate de făcut ceva, putem debloca situația politică și putem să scriem istorie, de ce nu?”, a menționat Grigore Novac.




































