Curtea Constituțională a emis o nouă decizie din care reiese că și Maia Sandu a fost numită ilegal în funcția de prim-ministră.
„Se declară neconstituţional Decretul Președintelui Republicii Moldova din 8 iunie 2019 privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova. Se declară neconstituţional Decretul Președintelui Republicii Moldova din 8 iunie 2019 privind numirea Guvernului Republicii Moldova. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, se menționează într-o decizie a CCM, publicată pe pagina web a Curții.
O decizie similară a fost luată azi de CCM și după ce Zinaida Greceanîi a fost aleasă în funcția de președintă a Parlamentului. De asemenea, din decizia Curții reiese că toate deciziile pe care le-au luat azi deputații sunt neconstituționale.




































