Președintele Igor Dodon îndeamnă cetățenii să nu se lase provocați și să nu iasă la proteste. Potrivit lui, situația este tensionată și ar putea să iasă de sub control.
„Eu vă rog foarte mult astăzi, mâine, nu ieșiți în stradă, nu ieșiți la proteste, nu blocați Parlamentul, nu blocați Guvernul, nu blocați Președinția pentru că miza este să vă impună să ieșiți în stradă azi toți funcționarii publici din raioane și o să infiltreze în rândurile voastre câteva sute de provocatori și o să vedeți unde o să ajungă toată situația aceasta”, a declarat Dodon.
Șeful statului spune că speră să fie evitată destabilizarea, dar că „suntem foarte aproape de o explozie a situației”.
Amintim că ieri mai mulți susținători ai Partidului Democrat au înconjurat Parlamentul și au pledat împotriva unei coaliții dintre PSRM și ACUM, dar și împotriva organizării alegerilor anticipate. Protestul de ieri a fost anunțat de tinerii democrați.
În spațiul public au apărut mai multe informații conform cărora și pentru astăzi este preconizată o acțiune a susținătorilor PDM.




































