Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1716: Dronă la Rezina, bilanț negru și atac în Rusia. Surpriză pentru Krasnoselski după vizita la Putin

/VIDEO/ Avocat: Cum s-au evaporat din dosar cele 250 de mln pentru care Gurin a cerut ca Filat să fie scos din Parlament și pus la dubă

Captură video: Youtube/
iliya vicol
12 iunie 2019, ora 14:56

Avocatul lui Vlad Filat, Victor Munteanu, spune că din cele 250 de milioane de dolari, enunțate de fostul procuror general Corneliu Gurin de la tribuna Parlamentului, pe 15 octombrie 2015, în ziua în care lui Vlad Filat, pe atunci deputat, i-a fost ridicată imunitatea de parlamentar, s-au tot „evaporat” sume de bani, până ca dosarul să ajungă în instanță, dar și după, inclusiv la etapa în care acesta a ajuns la Curtea de Apel. Munteanu afirmă că avocații au probe prin care să demonstreze că alte zeci de milioane de dolari, pentru care a fost condamnat Filat, i-au fost atribuite ilegal. Astfel, în prezent, potrivit avocatului, mai este doar o sumă de trei milioane de dolari, bani pe care Filat tot nu i-ar fi primit, însă pentru care apărarea încă nu a reușit să acumuleze probe, din motiv că sumele au fost transferate din offshore, iar autoritățile blochează activitatea avocaților de a cerceta proveniența acestor bani. 

Ridicarea imunității de parlamentar

Avocatul lui Vlad Filat spune că pe 15 octombrie 2015 acestuia i-a fost ridicată ilegal imunitatea de deputat. În primul rând, potrivit avocatului Victor Munteanu, ex-procurorul general Corneliu Gurin a încălcat prezumția nevinovăției lui Vlad Filat, când a vociferat public de la tribuna Parlamentului precum că procurorii au probe concludente că acesta a estorcat și a primit 250 milioane dolari SUA de la Ilan Șor.

„Conform legii, cererea Procurorului General se adresează Președintelui Parlamentului, iar Preşedintele Parlamentului o trimite spre examinare Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi. Comisia juridică pentru numiri și imunități urma să examineze toate documentele prezentate, cu acordarea posibilității de apărare domnului Vlad Filat, procedură care a fost încălcată flagrant. Ridicarea imunității s-a făcut prin vot deschis al deputaților în plenul Parlamentului, chiar dacă legea prevedea votul secret”, a explicat Victor Munteanu.

„Deși, Curtea Constituțională a stabilit ulterior că ”Se declară neconstituţionale alineatele (6) şi (7), precum şi cuvântul „secret” de la alineatul (8), ale articolului 97 din Regulamentul Parlamentului, şi alineatul (5) de la articolul 10 din Legea nr. 39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament”, menționăm că Hotărârea Curții Constituționale nu are efect retroactiv, se aplică doar pentru situațiile din viitor și nu legiferează ridicarea imunității domnului Filat contrar legii. În rezultat, domnul Vlad Filat a fost reținut ilegal în aceiași zi în incinta Parlamentului Republicii Moldova și escortat la Procuratura Anticorupție”, a mai spus avocatul.

Dosarul, expediat în instanță în doar două luni, iar din 250 de milioane, au rămas 40 de milioane

Foto: Argumentul.md

Dosarul lui Filat a fost expediat în instanță pe 23 decembrie 2015, dar în materiale nu mai figurau acele 250 de milioane de dolari, ci deja 40 de milioane sau cu 210 milioane mai puțin decât suma enunțată de Gurin în ziua reținerii lui Filat.

„Suma exorbitantă invocată de ex-procurorul general de la tribuna Parlamentului a fost anunțată doar pentru a induce în eroare deputații, opinia publică națională și internațională”, a spus Victor Munteanu.

Apărătorul fostului premieri a enumerat încălcările pe care le-ar fi făcut oamenii legii, în cadrul procesul de judecată care s-a desfășurat:
1) cu ușile închise;
2) fără posibilitatea de a audia martorii apărării;
3) fără expertiza financiar-bancară, care să demonstreze obiectiv rulajele financiare și beneficiarii reali ai companiilor;
4) fără acte traduse din alte limbi – Engleză, Letonă, Germană, etc.;
5) fără vreun temei legal sau probe domnului Vlad Filat i-au fost atribuite companii, cu care acesta nu are absolut nici o atribuție.

„Și multe alte încălcări, care dacă s-ar fi examinat corect, de judecători și procurori independenți, cu siguranță s-ar fi demonstrat nevinovăția domnului Vlad Filat. Cu regret, în doar șase luni, cu viteza luminii, prima instanță l-a condamnat pe Vlad Filat la 9 ani de detenție”, a menționat Munteanu.

Dosarul la Curtea de Apel, etapă la care s-au mai „evaporat” alte 16 milioane de dolari 

După ce sentința de condamnare a lui Filat a ajuns la Curtea de Apel, din învinuire au mai fost fost scoase alte 16 milioane de dolari din cele 40 de milioane.

„Acest lucru a fost posibil doar datorită presiunii publice, bazată pe faptul că mass-media a publicat informația care atesta că persoanele din Federația Rusă, care chipurile i-au transmis bani cash, nu îl cunoșteau pe Vlad Filat și niciodată nu au fost în Republica Moldova”, a spus avocatul Munteanu.

Totuși, sentința de condamnare la nouă ani de închisoare a fost menținută și, potrivit avocatului, instanța de apel a refuzat să audieze martorii apărării, nici chiar pe denunțătorul Ilan Shor, care a refuzat să mai dea declarații. De asemenea, a fost respinsă solicitarea apărării de a efectua expertiză financiară; nu au fost traduse actele din dosar anexate într-o limbă străină; au fost refuzate comisiile rogatorii, etc.

Încetarea mandatului de deputat înainte de termen

Victor Munteanu spune că au fost admise încălcări și atunci când Parlamentul a decis ridicarea mandatului de deputat al lui Vlad Filat.

„După pronunțarea Deciziei Curții de Apel, înainte de a avea o hotărâre judecătorească irevocabilă, așa cum prevede legea, la 22 decembrie 2016 Parlamentul a decis încetarea mandatului de deputat al domnului Vlad Filat, chiar dacă potrivit Curții Constituționale, mandatul de deputat încetează de drept în cazul unei condamnări printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă. Astfel, Parlamentul s-a antepronunțat cu mult înaintea Curții Supreme de Justiție, sugerând soluția Deciziei irevocabile în acest caz, ceea ce este o încălcare foarte gravă”, a declarat apărătorul ex-premierului.

Curtea Supremă de Justiție a respins recursul avocaților fără a se ajunge la examinarea lui

Victor Munteanu contestă și decizia magistraților de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), care, deși în acest dosar au fost depuse șase recursuri împotriva deciziei Curții de apel, CSJ a respins recursul ca fiind vădit neîntemeiat și a lăsat în vigoare decizia Curții de Apel Chișinău: „Într-un asemenea dosar complex, de rezonanță, CSJ avea obligația să verifice legalitatea deciziilor instanțelor inferioare. În rezultat, acest dosar nici nu a fost examinat de instanta suprema fiind respins la faza admisibilității”, explică Munteanu.

Dosarul Filat – exemplu de justiție selectivă în rapoarte internaționale

Avocatul ex-premierului Filat spune că acest dosar a fost menționat în diverse rapoarte internaționale ca exemplu de justiție selectivă:

„Toate încălcările din dosarul domnului Filat au scos în evidență o problemă majoră. S-a demonstrat că în Republica Moldova sentințele sunt scrise, vădit, nu conform intimei convingeri ale judecătorilor, dar pentru a reduce la tăcere persoane incomode. Cazul domnului Vlad Filat a fost menționat în rapoartele mai multor state și organizații internaționale ca un exemplu de justiție selectivă și o răfuială cu oponenții politici, iar despre justiția din Republica Moldova, Comisia Internațională a Juriștilor a constatat, recent, că ”Mentalitatea unei ierarhii excesive în justiție și a judecătorului ca un simplu rol de notar în lucrul oficiului procurorilor este încă prevalentă printre judecători”.

Avocații lui Vlad Filat s-a adresat pe 9 august 2017 la CtEDO, invocând grave încălcări ale Convenției europene a drepturilor omului, iar la 4 ianuarie 2019, președintele Secției II a Curții europene a decis prioritizarea examinării cererii depuse.

Ce se întâmplă cu fondurile europene dacă Moldova nu reușește să le valorifice la timp? ???? Cum pot influența negocierile de pace din Ucraina și interesele marilor puteri viitorul Republicii Moldova? ???????? Ce poate accelera sau întârzia procesul de integrare europeană? Nicu Popescu, emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice, răspunde la aceste întrebări într-un interviu cu Mariana Rață. ‼️ Urmăriți Cutia Neagră PLUS, doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O afacere dubioasă, în interesul unui consilier MAN, a scos locuitorii din Budești cu furcile la protest. Alesul local a obținut în arendă 6 hectare de teren în centrul satului, contra sumei de 58.000 de lei. Șesul unde sătenii își pășteau animalele se va transforma în aerodrom pentru distracții de lux. Ce alte pagube poate suporta Budeștiul, aflați din investigația Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Judecătorii au intrat în grevă japoneză pentru 30 de zile, purtând banderole albe pe mantii. Magistrații contestă formula de salarizare propusă de Ministerul Finanțelor și cer modificări care să reflecte responsabilitățile și volumul lor de muncă. Dar cât de justificate sunt revendicările, în condițiile în care salariile multor bugetari rămân mici, iar judecătorii din prima instanță câștigă deja zeci de mii de lei? Ce urmăresc magistrații prin acest protest și ce se va întâmpla după cele 30 de zile? De ce judecătorii cer ca toți colegii lor să treacă prin vetting și este pregătit CSM să preia evaluarea internă după aceleași standarde? Cum influențează decizia Curții Constituționale credibilitatea procesului de evaluare și ce soluții există pentru a evita adâncirea crizei de personal din sistemul judecătoresc? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS alături de Livia Mitrofan, membră a CSM, Marina Rusu, judecătoare la Judecătoria Chișinău, Octavian Iachimovschi, fost procuror și expert CRJM
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Câți bani intră efectiv în Republica Moldova din investiții străine și de ce marile proiecte industriale întârzie să apară? /Discutăm cu Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții, despre rezultatele atragerii capitalului străin, obstacolele care îi îndepărtează pe investitori și sectoarele în care Moldova poate deveni competitivă. /Astăzi, la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Terenuri, case și interese în noi proiecte imobiliare din Trușeni și Durlești. Asta ascunde în spatele său președintele fracțiunii PAS din Consiliul local Durlești. Parteneri de afaceri îi sunt două persoane controversate: un om de afaceri, cercetat penal pentru escrocherii cu terenuri, și o persoană de încredere a fostului deputat democrat Constantin Țuțu. Cum a ajuns consilierul local Oleg Popșoi latifundiar în suburbiile Capitalei? Aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Insecuritate pe cer: De ce dronele survolează teritoriul național, cât de protejate sunt avioanele civile și când devine operațional sprijinul militar european? Milioanele din Call Center-e: Cum au ajuns procurori și ofițeri din INI investigați pentru mită de 400.000 € și cine protejează schemele frauduloase? „Rușii în haine europene”: Cum se schimba tactica de influență a Moscovei și ce face SIS cu atribuțiile extinse pe care le-a primit? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS împreună cu președintele comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Salarii și prime nesimțite: Cine încasează sume fabuloase în timp ce companiile se îngroapă în datorii? Cum sunt scoase pe linie moartă simboluri precum Vinăria Ialoveni, AROMA sau Cariera Mileștii Mici? O caracatiță a intereselor în Consiliile de Administrație: Cine sunt oamenii numiți în companiile strategice și ce se întâmplă cu contractele de consultanță din bani externi? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS, împreună cu președintele Comisiei parlamentare de anchetă a Întreprinderilor de Stat, Dinu Plîngău.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul „salariilor nesimțite” la stat a pus pe jar în ultimele luni opinia publică. Statul cu cea mai mare rată a sărăciei din Europa are mai mulți șefi de instituții publice și de întreprinderi de stat cu venituri anuale de peste 1 milion de lei. Cutia Neagră PLUS i-a identificat pe cei mai bine plătiți directori la stat și a aflat unde se ascunde milionul din lefurile lor. În mod surprinzător, salariul lor de funcție este unul modest, milionul se adună însă din prime, bonusuri, sporuri, acordate la discreția Consiliului de Administrare și a conducerii Agenției Proprietății Publice. Unele prime sunt de-a dreptul surprinzătoare. Unii directori de la stat au ridicat ani la rând zeci de mii de lei de Ziua Independenței, Paști, Crăciun și de zilele profesionale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Educației și Cercetării, dar și vicepreședinte al PAS, Dan Perciun este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS. Discutăm cu vicepreședintele PAS despre: scandalurile de integritate din interiorul partidului; Candidatul PAS la prezidențiale; Când vor avea loc schimbări în conducerea partidului; De ce totuși și-a dat demisia Alexandru Munteanu; Cât timp ar putea rezista Guvernul Tofan și ce condiții i-a pus PAS înainte de învestire; Când exact vor primi profesorii salariile majorate și cum evităm repolitizarea sistemului educational prin programul Restart.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Moldova, la 35 de ani de Independență. TV8 vă aduce o ediție specială din inima evenimentelor, cu parada militară în direct din PMAN, imagini de la fața locului și cele mai importante momente ale zilei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cât de independentă este justiția din Republica Moldova? La trei sferturi de mandat al CSM, întrebăm despre vetting, judecătorii anticorupție, dosarele de rezonanță și problemele de integritate din sistem. De ce unele dosare se amână cu lunile? De ce pleacă judecători din cauze importante? Și cât de mult mai influențează politica justiția? Analizăm subiectele la Cutia Neagră PLUS cu membrul CSM Ion Guzun.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A jurat să muncească pentru bunăstarea poporului, dar s-a făcut el multimilionar. Fostul deputat PAS, Alex Trubca, a devenit în ultimii doi ani un mare investitor imobiliar. Parteneri de afaceri îi sunt alți doi colegi de partid: un ex-deputat și fostul șef al Agenției Proprietății Publice. Dar și doi sponsori ai PAS de la ultimele alegeri. Iar chilipirul a venit de la un rival politic, consilier MAN, partidul primarului Ion Ceban. Trubca și-a extins investițiile și în România. Chiar în această lună așteaptă cheile de la un apartament dintr-un cartier pitoresc din Sibiu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul salariilor exagerate din unele companii de stat a readus în prim-plan întrebări despre modul în care este administrată averea statului: de ce unele instituții publice plătesc salarii de 100.000 –160.000 de lei pe lună? Sunt aceste salarii un stimulent pentru performanță sau au devenit sinecuri pentru oameni apropiați puterii? De ce concursurile pentru șefia întreprinderilor de stat sunt deseori criticate ca fiind formale? Cât de eficiente sunt consiliile de administrație? De ce, din sutele de entități cu capital de stat, doar o parte generează profit, iar multe rămân o povară pentru buget? Ce poate schimba reforma anunțată la Agenția Proprietății Publice și comisia parlamentară de anchetă? Discutăm la Cutia Neagră PLUS cu directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu, deputatul Dinu Plângău, membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, și directorul Programului „Sectorul public: economie, management și finanțe” din cadrul Expert-Grup, Serghei Merjan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalurile din ultima perioadă au readus în prim-plan întrebările despre meritocrație, integritate și încrederea în instituțiile statului. După ani de reforme și vetting, cine formează noua generație de procurori și judecători? De ce tot mai puțini tineri aleg această carieră? Ce se întâmplă cu absolvenții INJ după absolvire? Ce filtre există la admiterea în sistem? Cum se asigură meritocrația?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
#9aniTV8 Ediție specială: Libertatea are nume /29.06.2026
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul MoldATSA ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt administrate întreprinderile de stat. Cum a ajuns la conducerea unei companii strategice o persoană al cărei CV este contestat și cine verifică, în realitate, integritatea și calificările candidaților pentru funcțiile-cheie? În ediția „Cutia Neagră PLUS”, Mariana Rață discută cu directorul APP, Roman Cojuhari, despre situația de la MoldATSA, salariile și angajările care au stârnit controverse, posibile conflicte de interese, dar și despre problemele din alte întreprinderi de stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce unii procurori nu sunt eliminați din sistem, deși Comisia Vetting recomandă nepromovarea lor? Și de ce Parlamentul transferă noi competențe către CNA? /Despre reformele care redesenează sistemul de justiție discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS cu președintele CSP, Dumitru Obadă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandaluri în lanț la vetting și noi controverse în reforma anticorupție. Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS de ce Consiliul Superior al Procurorilor a respins unele rapoarte ale Comisiei de evaluare? - Cine are dreptate în cazurile care au zguduit sistemul procuraturii? - Și ce impact au aceste dispute asupra credibilității celei mai importante reforme din justiție? În partea a doua, discutăm despre extinderea atribuțiilor CNA și limitarea rolului Procuraturii Anticorupție. - Este aceasta o reformă necesară sau o schimbare care riscă să slăbească lupta cu marea corupție? - Ce așteaptă Uniunea Europeană de la Republica Moldova și cum va arăta sistemul de justiție după vetting? Invitați: Ilie Chirtoaca , președintele CRJM, și Lebedinschi Adrian , deputat PSRM.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un mitropolit, vile și apartamente de lux, o blondă și procese în justiție. Investigația Cutia Neagră PLUS din această seară dezvăluie secretele ascunse ale Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, IPS Vladimir. Cum înaltul ierarh a ajuns proprietar al unui apartament de lux într-un bloc înălțat chiar lângă gardul mitropoliei? Vă spunem despre un scandal ajuns în justiție care îi vizează pe Mitropolit și cunoscuta blondă cu care acesta a apărut mai mulți ani în urmă în ipostaze romantice. Conflictul a degenerat într-un dosar penal și acuzații de escrocherie.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În decembrie 2021, Parlamentul promitea că până la sfârșitul lui 2025 Republica Moldova va avea o justiție independentă și integră. La patru ani distanță, însă, doar 45% dintre acțiunile prevăzute în strategie au fost realizate, iar încrederea în reforme a scăzut atât în societate, cât și în interiorul sistemului. Vettingul a devenit principala reformă, însă instituțiile care ar trebui să garanteze integritatea sistemului rămân slabe, digitalizarea întârzie, iar percepția corupției în justiție continuă să fie ridicată. Cât de independentă este astăzi justiția din Republica Moldova? Au produs reformele rezultate reale sau au rămas mai mult la nivel de promisiuni? Și ce trebuie schimbat în noua strategie pentru ca reforma justiției să funcționeze cu adevărat?

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Starea de asediu și de război în Moldova: Ce prevede, de fapt, proiectul care a stârnit controverse
/VIDEO/ Starea de asediu și de război în Moldova: Ce prevede, de fapt, proiectul care a stârnit controverse
Cea mai mare victorie din istoria Ligii Campionilor: Como a marcat 9 goluri în poarta celor de la Lens. Rezultatele serii
Cea mai mare victorie din istoria Ligii Campionilor: Como a marcat 9 goluri în poarta celor de la Lens. Rezultatele serii
/LIVE/ Prim-ministrul Vasile Tofan vine la „Cutia Neagră”
/LIVE/ Prim-ministrul Vasile Tofan vine la „Cutia Neagră”
Lovitură pe piața creditelor din Moldova: BNM ridică rata de bază la 11%. Explicația lui Vasile Tofan
Lovitură pe piața creditelor din Moldova: BNM ridică rata de bază la 11%. Explicația lui Vasile Tofan

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente