/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 805: Atac masiv, tablou devastator, arme chimice, iar Rusia amenință Franța! Zelenski: Putin e un nazist

Maia Sandu: „Directorul Agenţiei Proprietăţii Publice va fi demis din funcție”. Motivul

missing
19 iunie 2019, ora 11:04

Directorul Agenţiei Proprietăţii Publice (APP), Vladimir Baldovici, va fi demis din funcție la următoarea ședință de Guvern. Despre aceasta a scris cu ceva timp în urmă pe pagina sa de Facebook, prim-ministra, Maia Sandu. Motivul ar servi faptul că după ce Partidul Democrat (PD) și-a anunțat retragerea de la guvernare, pe site-ul APP a fost plasat un anunț de privatizare a Sanatoriul „Moldova” din Ucraina la un preț redus. În acest sens, șefa Executivului de la Chișinău a solicitat APP să suspendeze temporar procesele de privatizare începute.

Furturile publice care continuă și după fuga rușinoasă a lui Plahotniuc vor fi oprite imediat! Iar cei care vând în mod dubios și netransparent proprietățile statului vor fi demiși!

Deși am anunțat public despre faptul că vom porni o anchetă cu privire la ilegalitățile comise de reprezentanții fostului regim pentru a elibera instituțiile de corupție, exponenţii regimului aflaţi încă în funcţii continuă procesul de sustragere a bunurilor proprietăţii publice.

De exemplu, potrivit informaţiei publice accesibile pe site-ul Agenţiei Proprietăţii Publice, la 14.06.2018 ora 18.47 (adică imediat după conferinţa de presă organizată de Partidul Democrat la 17.30, prin care au anunţat „retragerea de la guvernare”), a fost plasat un anunț privind desfășurarea concursului comercial de privatizare a mai multor bunuri proprietate publică de stat. Între aceste bunuri, regăsim, de exemplu, Sanatoriul „Moldova” din Truskaveţ, Ucraina, cu un preț care pare diminuat semnificativ față de prețul real.

Cunoaștem cu toții abuzurile comise în procesele de privatizare de-a lungul ultimilor ani. Chiar ieri, pe 18 iunie, Parlamentul a constituit comisia de anchetă pentru a analiza cum s-au desfășurat procesele de privatizare a proprietății publice începând cu anul 2013. Activitatea acestei comisii se va axa bineînțeles pe privatizările care au ridicat mari semne de întrebare cu privire la corectitudinea și legalitatea lor – Aeroportul Chișinău, Air Moldova, Gările și Stațiile Auto etc”, a scris Maia Sandu.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram