Deputatul Ilan Șor nu a primit acordul magistraților pentru a părăsi teritoriul R. Moldova. Acesta ar avea interdicție pentru ieșire din țară, atâta timp cât dosarul în care este implicat se află pe rol la Curtea de Apel Cahul.
„Ziarul de Gardă” a făcut o solicitare de informație către instanța de judecată. Magistratul Curții de Apel Cahul, Vitalie Movilă, a răspuns că nu a fost emisă recent vreo încheiere prin care lui Ilan Șor să-i fie acordată permisiunea de a părăsi R. Moldova.
Singura dată când Șor a primit o astfel de permisiune a fost în august 2018, când politicianul a declarat că vrea să meargă în Israel pentru a beneficia de un tratament medical.
Surse de încredere au declarat anterior pentru TV8 că Ilan Șor ar fi intrat pe 18 iunie pe teritoriul statului Israel. Astăzi, ministrul de Interne, Andrei Năstase, a declarat că Ilan Șor și Vlad Plahotniuc s-ar afla pe teritoriul R. Moldova sau au traversat ilegal granița. În condițiile în care, datele autorităților de frontieră nu arată că aceștia ar fi ieșit din țară.
Acum doi ani, Ilan Șor a fost condamnat la 7 ani de închisoare, însă judecătorii au dispus ca pedeapsa să fie ispășită doar după pronunțarea unei sentințe definitive.




































