După ce pe data de 8 iunie, la prima ședință a Parlamentului, Bogdan Zumbreanu a fost eliberat de la șefia Centrului Național Anticorupție (CNA), astăzi acesta deține funcția pe care a avut-o anterior. Astfel, el continuă să activeze la CNA, însă în calitate de șef a Direcției Generale Urmărire Penală (DGUP).
„În data de 15 decembrie 2017, în ziua numirii de către Parlament a domnului Bogdan Zumbreanu în calitate de director al CNA, a fost suspendat raportul de serviciu al Centrului cu șeful DGUP – funcție deținută la acel moment de Bogdan Zumbreanu. În legătură cu revocarea sa din funcția de șef al CNA, Bogdan Zumbreanu a revenit în funcția anterior deținută, în conformitate cu legislația în vigoare”, a comunicat pentru TV8 purtătoarea de cuvânt a CNA, Angela Starinschi.
După ce Bogdan Zumbreanu a fost demis din funcția de director al CNA, interimatul este asigurat de către Lidia Chireoglo.




































