Vicepreședintele Partidului Democrat (PDM) Vladimir Cebotari a acordat un interviu pentru jurnalistul Tim Sebastian de la Deutsche Welle (DW) în care a vorbit despre ultimele evenimente politice din Republica Moldova, cedarea puterii de către PDM, deciziile contradictorii ale Curții Constituționale, retragerea lui Vlad Plahotniuc de la conducerea partidului ș.a.
Tim Sebastian: Anul trecut ați asigurat întreaga lume că Partidul Democrat a implementat standardele europene acasă. Asta ați spus în septembrie anul trecut. Europa spune o istorie complet diferită despre dvs. Parlamentul European a condamnat ceea ce a numit un regres continuu privind valorile fundamentale legate de standardele democratice… De asemenea, PE a adăugat că Moldova a fost prinsă în capcana unor interese oligarhice, cu puterea economică și politică aflate în mâinile unui mic grup de oameni, care își exercită influența asupra parlamentului, guvernului, partidelor politice, administrației de stat, poliției și sistemului judiciar. Cu alte cuvinte: asigurările dvs. cu privire la standardele europene sunt lipsite de valoare, nu-i așa?
Vladimir Cebotari: Nu, nu aș fi de acord cu asta, deoarece, în opinia mea, aceasta a fost o declarație politică și putem avea opinii diferite în acest sens.
Tim Sebastian: Vreți să spuneți că e vorba despre o declarație politică?
Vladimir Cebotari: Da, deoarece a fost făcută de un grup politic. Ați văzut vreo evaluare sau un raport despre toate aceste lucururi? Eu n-am văzut. În schimb, ar fi putut măsura progresele semnificative…
(…)
Tim Sebastian: Ce ține de domnul Plahotniuc, colegul dvs. Andrian Candu a declarat în 2016 că el a fost declarat cel mai detestat om în stat pentru că oamenii ar avea nevoie să blameze pe cineva. Așa a fost. Este el oare nevinovat?
Vladimir Cebotari: Nu. Nimeni nu este un înger în Moldova. Nici chiar cei din noul Guvern. Nici chiar cei din vechiul Guvern. Și nici partidele democratice, membrii acestora, noi nu suntem îngeri. Nimeni nu este un înger.
Tim Sebastian: Deci ce a fost el? Un escroc?
Vladimir Cebotari: Noi facem o greșeală.
Tim Sebastian: A fost el un escroc? Este el un escroc?
Vladimir Cebotari: Nu, bineînțeles că el nu e un escroc. El e o persoană care a asigurat o guvernare bună și eficientă din punct de vedere al problemelor infrastructurii sociale. Da, poate partidul nu s-a focusat prea mult pe democrație și poate partidul nu s-a focusat prea mult pe implementarea unor reforme precum reforma sistemului judiciar, spre exemplu. Dar ce ține de îmbunătățirea vieților oamenilor – multe au fost făcute. Și chiar mai multe de cât tot ce au făcut guvernele precedente în ultimii 20 de ani, luate la un loc.
(…)
Tim Sebastian: Provocarea pentru acest guvern este să dezmembreze sistemul vostru de control asupra instanțelor și organelor de urmărire penală. Nu sunt astea instituțiile pe care le controlați în mod fundamental și care au fost loiale președintelui dvs. de partid? Începând cu anul 2016, Transparency International a raportat că obiectivul dvs. principal a fost acela de a concentra puterea partidului în organele executive, organele de urmărire penală și instanțele judecătorești, acestea fiind utilizate de partid în calitate de instrumente de intimidare și de rivalitate politică loială atât la nivel central, cât și la nivel local. Deci, această practică este evidentă mai ales în ceea ce privește consilierii și primarii locali care sunt șantajați și obligați să se alăture partidului de guvernământ, deci de dvs., conform raportului.
Vladimir Cebotari: Eu sunt foarte bucuros că dvs. faceți referință anume la acest raport pentru că în mod normal ia timp pentru a pregăti un raport și de a-l face public. Deci, dat fiind faptul că el datează din 2016, înseamnă că datele au fost colectate anterior. Deci, în acest caz, eu aș vrea să reiterez faptul că noi am preluat guvernarea în 2016 numai, și bineînțeles că recunoaștem că acest lucru a fost o problemă în 2017…
Tim Sebastian: Chiar credeți că tot restul lumii este într-adevăr atât de proastă?
Vladimir Cebotari: Nu, ba deloc.
Tim Sebastian: Că ei nu pot înțelege ce se petrece, într-adevăr, aici, ce s-a petrecut aici atâta timp cât voi ați fost la putere?
Vladimir Cebotari: Doar o singură chestie: pentru a înțelege o situație, este mai bine de avut o privire mai aprofundată asupra întregului, și de luat în considerare cel puțin două opinii la scrierea acestui raport, cel puțin…
Citiți interviul în întregime în limba română: www.dw.com/ro/
sau
Priviți interviul în limba engleză: www.dw.com/en/




































