În stare de ebrietate și comportament agresiv câțiva șoferi au fost stopați de către polițiștii de patrulare. Aceștia au încălcat regulile, iar acum riscă să fie penalizați. Primul caz a avut loc în această dimineață, pe bd. Dimitrie Cantemir din capitală. Polițiștii de patrulare au oprit șoferul de 32 de ani la volanului unui automobil de marcă Lexus. Acesta se afla în stare de ebrietate avansată.
Oamenii legii au solicitat să prezinte actele, el însă s-a așezat pe bancheta pasagerului și s-a încuiat în mașină. Acesta avea un comportament neadecvat și nu dorea să se supună cerințelor legale a polițiștilor.
După mai multe atenționări, polițiștii au intervenit pentru a stopa comportamentul agresiv a bărbatului. Pentru că nu s-au putut descurca cu acesta, la fața locului a mai fost solicitată și grupa operativă a IP Rîșcani. Șoferul a refuzat să treacă testul alcoolscopic. Ulterior, acesta a fost condus la inspectoratul de poliție pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor.
Acesta nu este unicul caz în care șoferul, în stare de ebrietate avansată, a fost înlăturat de la volanul mașinii pe care o conducea. Un bărbat a fost depistat la Criuleni având 1,07 mg/l în aerul expirat, altul – 0,86 mg/l, iar doi șoferi din Ungheni – 0.77mg/l și 0,58mg/l.
Potrivit inspectoratului Național de Patrulare (INP), în weekend peste 60 de șoferi aflați în stare de ebrietate la volan au fost stopați de polițiști.




































