Și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat că va selecta candidații pe care-i va propune la funcția de judecători la Curtea Constituțională (CCM) prin concurs, la fel cum va proceda și Guvernul, și Parlamentul.
Decizia de a fi organizat concursul a fost luată la ședința de astăzi a CSM. Astfel, anunțul va fi plasat chiar azi pe pagina web a CSM, iar candidații au termen până pe data de 10 iulie să-și depună dosarele.
Rezultatele concursului și, respectiv, numirea celor doi magistrați constituționali, vor fi făcute publice pe data de 16 iulie.
Potrivit legislației, CSM trebuie să desemneze doi judecători constituționali în termen de 15 zile de la data în care instituția a primit o solicitare în acest sens de la CCM.
Tot astăzi, au fost publicate anunțurile privind organizarea concursurilor de selectare a judecătorilor constituționali care urmează a fi desemnați de Guvern și Parlament.




































