Marți, 9 iulie, este ultima zi în care solicitanții pot depune cereri pentru obținerea subvențiilor în avans în agricultură. Subvențiile în avans, vor fi acordate în baza proiectelor investiționale depuse de producătorii agricoli care desfășoară pentru prima dată o activitate economică în sectorul agroalimentar.
Cererile de solicitare a subvenției în avans pot fi depuse de tinerii și femeile fermier care au inițiat afaceri în domeniul agriculturii, conform domeniilor de sprijin prioritizate de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, după cum urmează:
– stimularea investițiilor pentru utilarea și renovarea tehnologică a fermelor zootehnice;
– stimularea investiţiilor pentru procurarea animalor de prăsilă și menținerea fondului genetic al acestora;
– stimularea investiţiilor pentru dezvoltarea infrastructurii postrecoltare și procesare;
– stimularea investiţiilor pentru producerea legumelor și a fructelor pe teren protejat (serii, solarii, tuneluri);
– stimularea investiţiilor pentru înființarea, modernizarea și defrișarea plantațiilor multianuale, inclusiv a plantațiilor viticole și a plantațiilor pomicole.
Documentele privind depunerea și obținerea subvențiilor în avans, le găsiți aici.
Valoarea maximă a sprijinului financiar va constitui 65% din valoarea costurilor eligibile (nu mai mult de 1 000 000 lei).
Pentru implementarea sistemului de acordare a plăților în avans pentru proiectele start-up, anual din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural sunt alocate cel puțin 5%, iar în anul curent această sumă constituie 45 mil. lei.




































