Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”

Iranul va creşte concentraţia uraniului îmbogăţit peste limita permisă în Acordul Nuclear. Inspectorii ONU, în alertă

Foto: mediafax
07 iulie 2019, ora 17:51

Administraţia de la Teheran a anunţat duminică dimineaţă că va creşte concentraţia uraniului îmbogăţit cu aproape două procente peste limitele permise în Acordul Nuclear semnat în 2015, pentru a produce combustibil pentru centrale nucleare.

Ministrul iranian de Externe, Javad Zarif, a declarat că toate măsurile luate de Administraţia de la Teheran privind renunţarea la angajamentele prevăzute în Acordul Nuclear sunt reversibile, dacă ţările europene încep să îşi îndeplinească îndatoririle, conform Reuters.

„Azi, Iranul a luat a doua măsură de remediere. Ne rezervăm dreptul să continuăm să exercităm măsuri legale de remediere, conform Acordului Nuclear, pentru a ne proteja interesele în faţa terorismului economic al Statelor Unite. Aceste măsuri sunt reversibile”, a transmis Zarif prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a condamnat duminică Iranul pentru încălcarea prevederilor Acordului Nuclear semnat în 2015 prin decizia de a creşte concentraţia uraniului îmbogăţit, relatează Reuters.

Emmanuel Macron a reiterat termenul limită de 15 iulie pentru reluarea dialogului cu omologul său iranian Hassan Rouhani privind Acordul Nuclear, scrie Mediafax.

Inspectorii ONU pentru activitate nucleară aflaţi în Iran urmăresc îndeaproape evoluţia evenimentelor legate de încălcarea Acordului Nuclear şi vor raporta în momentul în care uraniul îmbogăţit va fi prelucrat la un nivel de puritate mai mare decât cel permis, relatează Reuters.

„Suntem la curent cu anunţul Iranului privind concentraţia uraniului îmbogăţit”, a declarat un purtător de cuvânt al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.

„Inspectorii din Iran vor raporta la centru după ce verifică evoluţia evenimentelor”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Preşedintele Donald Trump a decis retragerea SUA din Acordul atomic semnat de marile puteri cu Iranul. Marea Britanie, Germania, Franţa, China şi Rusia menţin Acordul nuclear cu Iranul. Din cauza sancţiunilor americane, Iranul a avertizat că ar putea renunţa la unele condiţii ale Acordului nuclear, cerând sprijinul Uniunii Europene pentru menţinerea Tratatului.

Relaţiile Statelor Unite cu Iranul sunt tensionate din cauza sancţiunilor impuse de Administraţia Donald Trump după retragerea din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul. Preşedintele SUA vrea limitarea activităţilor nucleare şi balistice iraniene.

Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
 TV8.md rămâne cel mai citit site de știri din Moldova: Recordul atins în vara anului 2026
TV8.md rămâne cel mai citit site de știri din Moldova: Recordul atins în vara anului 2026
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/VIDEO/ Noi detalii despre dublul omor de la Rezina: Victimele sunt mamă și fiică
/VIDEO/ Noi detalii despre dublul omor de la Rezina: Victimele sunt mamă și fiică
Donald Trump l-a invitat pe Vladimir Putin la summitul G20 de la Miami: „Sperăm că va accepta”
Donald Trump l-a invitat pe Vladimir Putin la summitul G20 de la Miami: „Sperăm că va accepta”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente