UPDATE 12:20 Poliția a fost alertată de către rudele femeii. Acestea au spus că dânsa a ieșit dimineața din locuință și a plecat cu automobilul de model Mercedes Vito într-o direcție necunoscută, iar din acel moment nu s-a mai întors acasă. Femeia era căsătorită și avea doi copii. Informația a fost confirmată de către ofițerului de presă al Poliției capitalei, Natalia Stati.
UPDATE 10:56 Cadavrul unei femei de 32 de ani a fost depistat aseară în sectorul Botanica al capitalei. Victima a fost găsită pe bancheta din spate a propriului automobil parcat pe strada Nicolae Titulescu. La examinarea cadavrului de către medicul legist, pe suprafața corpului au fost depistate semne de strangulare.
„Poliția a fost alertată ieri în jurul orei 21:00. Cadavrul femeii a fost găsit într-un automobil de model Mercedes Vito. În acest sens, oamenii legii au inițiat o cauză penală în baza articolului omor intenționat. La moment, ofițerii de investigație întreprind toate măsurile pentru a stabili și pentru a identifica individul sau indivizii care au comis această infracțiune”, a declarat ofițerul de presă al Poliției capitalei, Natalia Stati.
Dacă va fi găsită vinovată, persoana responsabilă de comiterea crimei riscă de la 15 la 20 ani de închisoare sau detenție pe viață.




































