/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

Ultima oră! Simona Halep a învins-o pe Serena Williams și a câștigat turneul de la Wimbledon

missing
13 iulie 2019, ora 17:25

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2.

Halep a obţinut al doilea său titlu de Mare Şlem din carieră după unul dintre cele mai bune meciuri din carieră, după o victorie în doar 55 de minute în faţa fostului lider mondial, scrie Agerpres.

Simona Halep (27 ani), numărul şapte mondial, a pierdut un singur set în drumul către al doilea titlu de Grand Slam, în faţa Mihaelei Buzărnescu, în turul al doilea, primul său titlu de Mare Şlem fiind câştigat în 2018, la Roland Garros.

Halep, care jucat a cincea finală de Grand Slam, după trei la Roland Garros şi una la Australian Open, s-a impus în faţa uneia dintre cele mai bune jucătoare din istoria tenisului, Serena având şapte titluri la Wimbledon (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016) şi 23 de Mare Şlem în carieră. Williams a jucat anul trecut finala la All England Club şi la US Open.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram