Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1701: RO-Alert, morți la Kiev, calul troian și piedica Ungariei. Putin discută cu trimisul lui Trump

A prescris medicamente care au dus la moartea pacientului. Un medic din Orhei, condamnat

Foto: msmps.gov
23 iulie 2019, ora 09:21

Un medic chirurg de urgenţă din cadrul Spitalului Raional Orhei a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, soldată cu decesul unui pacient.

Procuratura raionului Orhei a demonstrat prin probe că, pe 13 martie 2015, fiind medic curant al unui pacient internat în spitalul raional cu diagnosticul „Retenţie urinară acută. Macrohematurie” şi fără a-l examina personal, chirurgul i-a prescris pentru administrare preparate care pot genera reacții alergice şi anafilactice.

„De notat că, respectivele medicamente i-au fost prescrise pacientului chiar dacă chirurgul cunoștea că acesta suferea de astm bronşic, fapt ce-l obliga să respecte anumite standarde de investigare şi tratament special”, se arată într-un comunicat al Procuraturii.

Astfel, ca urmare a administrării medicamentelor prescrise de către medic, în seara aceleiași zile a survenit moartea pacientului, în vârstă de 67 de ani.

Pentru elucidarea celor întâmplate, procurorii au efectuat o serie de acțiuni de urmărire penală şi au dispus efectuarea mai multor expertize medico-legale, care au evidențiat culpa medicului în acest caz, concluzionând că moartea pacientului a survenit în rezultatul insuficienței respiratorii acute, ca urmare a crizei astmului bronşic.

Fiind audiat, medicul, în vârstă de 43 de ani şi cu un stagiu de 18 ani în cadrul Spitalului Raional Orhei, nu şi-a recunoscut vina.

Sentința este cu drept de atac în modul stabilit de lege.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Căutări încheiate tragic la Glodeni: Bărbatul dispărut a fost găsit mort
Căutări încheiate tragic la Glodeni: Bărbatul dispărut a fost găsit mort
/VIDEO/ O nouă hartă a Moldovei, multe întrebări: Ce se schimbă după reforma APL, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ O nouă hartă a Moldovei, multe întrebări: Ce se schimbă după reforma APL, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Se iubesc, dar nu se mai doresc: De ce dispare atracția sexuală în cuplu și cum poate reveni
/VIDEO/ Se iubesc, dar nu se mai doresc: De ce dispare atracția sexuală în cuplu și cum poate reveni
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/EXCLUSIV/ Credite mai scumpe, depozite mai atractive: Cu cât ar putea crește dobânzile la băncile din Moldova
/EXCLUSIV/ Credite mai scumpe, depozite mai atractive: Cu cât ar putea crește dobânzile la băncile din Moldova

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente