Un cetățean al Tadjikistanului este cercetat de oamenii legii pentru că a părăsit astăzi neautorizat teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău.
Potrivit Poliției de Frontieră, în jurul orei 04:00, prin forțarea geamului din zona sterilă a aeroportului bărbatul a părăsit neautorizat sala controlată de operatorul de aeroport SRL „Avia Invest”, deplasându-se într-o direcție necunoscută.
Individului nu i-a fost autorizată intrarea în Republica Moldova pe motiv că anterior a fost documentat pentru depășirea regulilor de ședere în Republica Moldova.
Pe cazul dat a fost inițiată o anchetă internă și se cercetează în conformitate cu legislația în vigoare. Despre rezultatul cercetărilor vor reveni ulterior.




































