A fost protest în fața primăriei Chișinău! Mai mulți activiști și-au exprimat nemulțumirea că ședințele operative, care pe vremuri erau publice, se desfășoară deja cu ușile închise. Îl acuză pe noul primar interimar general că a venit cu aceste reguli restrictive. Edilul i-a chemat la discuții, iar după a anunțat că ședințele vor redeveni accesibile jurnaliștilor.
VLADISLAV TERNAVSCHI, ORGANIZATORUL PROTESTULUI: „Scopul acestui protest este de a arăta problema și de a amâna hotărârea ilegală și pentru a oferi acces liber presei la ședințe, acces liber pentru cetățeni la informația care se transmite prin presă”.
Protestatarii au fost auziți destul de repede. Astfel, un reprezentant al Primăriei i-a invitat la discuții cu primarul general interimar – Adrian Talmaci. Edilul i-a contrazis și a precizat că nu a emis un asemenea ordin, prin care ședințele operative să fie interzise.
ADRIAN TALMACI, PRIMARUL GENERAL INTERIMAL AL CAPITALEI: „Primăria Municipiului Chișinău niciodată nu a limitat accesul presei în clădirea Primăriei și la ședințele care se organizează în cadrul Primăriei. Pentru săptămâna viitoare o să fie organizată ca și tradițional, o să fie organizată ședința operativă luni la ora 14:00”.
ALA REVENCO, ACTIVISTĂ: „Nimeni nu știe cu ce de fapt se ocupă Primăria și toți funcționarii din Primpărie. dar Bugetul municipiului Chișinău este de patru miliarde de lei. Atât activiștii au dreptul să știe ce fac funcționarii cu acești bani cum îi cheltuie și cât de transparent îi utilizează”.
Adrian Talmaci a preluat interimatul funcției de primar general la începutul lunii iulie, după ce Ruslan Codreanu a fost demis din funcție de către Consiliul Municipal. De la aflarea lui în funcție, jurnaliștii nu au mai avut acces la ședințele operative. O practică similară a fost și pe vremea când primar general interimar era Silvia Radu.




































