Deputații democrați au anunțat astăzi de la tribuna Parlamentului că intenționează să înainteze o moțiune simplă împotriva activității ministrei Finanțelor, Natalia Gavrilița. Democrații s-au arătat nemulțumiți de activitatea șefei de la Finanțe din ultimele două luni.
„Nu a reușit în două luni de zile să acumuleze mijloace suficiente la bugetul de stat pentru a implementa acele proiecte la care este angajată Republica Moldova. Solicităm în regim de urgență procedura de demisie a ministrei Finanțelor”, a declarat de la tribuna Parlamentului, deputatul democrat Vladimir Cebotari.
De asemenea, alesul poporului a solicitat Ministerului Finanțelor să publice angajamentele luate față de Fondul Monetar Internațional (FMI) și să continue politicele Guvernului precedent.
Totodată, Vladimir Cebotari s-a arătat nemulțumit de faptul că Ministerul Finanțelor a hotărât ca tichetele de masă să fie impozitate, iar taxele pentru industria HoReCa să fie majorate până la 20 la sută.
Moțiunea a fost semnată de 21 de parlamentari democrați și urmează a fi înregistrată la Biroul Permanent al Parlamentului.




































