Protestatarii care au fost aduși azi-dimineață la Curtea Supremă de Justiție pentru a manifesta pentru susținerea lui Ilan Șor au adus cu ei pancarte cu mesaje de genul: „Jos labele de pe Șor”, „Șor este un politician care face lucruri concrete”, „Noi suntem cu tine”, „Cerem ca legea să fie respectată”, „Cerem o justiție corectă” ș.a.
În timp ce manifestanții se aflau în stradă, în sediul Curții Supreme de Justiție avocații lui Ilan Șor depuneau recursul de contestare a hotărârii Curții de Apel de a fi aplicată măsura de arest pe numele lui Șor și anunțarea lui în căutare. Recursul a fost însă respins. După decizie, manifestanții s-au împrăștiat. Pe străzi din apropierea CSJ îi așteptau autobuzele cu care protestatarii au fost aduși în Chișinău. Potrivit deputatei Marina Tauber, majoritatea dintre ei sunt din Orhei.

















































