Fostul procuror-general interimar, Igor Popa, ar fi luat cel puțin jumătate de milion de euro pentru a pune bețe în roate dosarului în privința uzurpării puterii în stat de la Procuratură. Declarația a fost făcută astăzi de către Andrei Năstase, care a depus denunțul împotriva lui Plahotniuc și a foștilor judecători de la Curtea Constituțională, pe care Popa l-a respins. De partea cealaltă, procurorul spune că Năstase i-a adus acuzații halucinante, fără nicio probă.
După ce Procuratura Generală, cu semnătura lui Igor Popa, a respins demersul lui Năstase pentru a iniția o cauză penală de pedepsire a celor vinovați de uzurparea puterii în stat, ministrul de interne vine cu mai multe acuzații.
ANDREI NĂSTASE, MINISTRU DE INTERNE
„Ieri am constatat că numitul Igor Popa a încuiat safeul cu tot cu dosar. Suspiciunile care planează asupra lui Igor Popa ar fi luat cel puțin 500 de mii de euro pentru această făcătură, nu aș vrea să planeze și asupra judecătorilor de instrucție”
De partea cealaltă, Popa îi recomandă lui Năstase să prezinte probe, care, de fapt, n-ar exista, spune el.
IGOR POPA, FOST PROCUROR-GENERAL INTERIMAR
Regret că s-a ajuns la asemenea declarații, care sunt complet nefondate, care nu sunt confirmate prin nimic.
Cât despre decizia lui de a refuza să pornească urmărirea penală în dosarul de uzurpare a puterii în stat, spune că nu a primit suficiente probe de la procurorul care i-a prezentat raportul, multe fiind doar declarații politice. Procuratura Generală a spus pentru TV8 că s-a autosesizat pe marginea declarațiilor lui Năstase și va investiga cele menționate de ministrul de Interne.




































