Ruslan Flocea, cel care a fost numit acum câteva zile în funcția de șef al Centrului Național Anticorupție, ar putea să se afle temporar în funcție. Despre aceasta a declarat într-o emisiune TV vicepreședintele Parlamentului Alexandru Slusari. Potrivit lui, acest lucru s-ar putea întâmpla în contextul unor modificări în legislația legată de justiție.
„Cred că în următoarea perioadă vor fi propuse modificări în justiție. Posibil că vor fi modificări la statutul Centrului Național Anticorupție. Aceasta, la fel, ar putea să fie o funcție temporară”, a declarat Slusari în platoul emisiunii “Piatnița s Anatoliem Golea” de la RTR Moldova.
Referitor la criticile și suspiciunile care au apărut în spațiul public legate de faptul că partidele din majoritatea parlamentară ar fi partajat funcții, vicepreședintele Legislativului spune că acest lucru nu s-a întâmplat. „Declar cu toată responsabilitatea – nu a avut loc niciun fel de negocieri, nici pe aproape”, a menționat politicianul.
Amintim că, miercuri, Parlamentul l-a votat pe Ruslan Flocea în funcția de șef al CNA. Acesta a fost numit pentru un mandat de cinci ani.




































