Deputatul Chiril Moțpan susține că parlamentarii au imunitate și în fața Regulamentului circulației rutiere. Adică, nu achitau amenzile pentru încălcările în traficul rutier. Parlamentarul spune că a aflat acest lucru după ce însuși a încălcat regulile de circulație rutieră.
„Nu aflam această noutate dacă nu călcam eu însumi „pe bec”. Ca cetățean cu respect pentru lege, m-am prezentat astăzi la Centrul de monitorizare și informare din str. Iacob Hâncu 3 A, adresă arhicunoscută de toți conducătorii auto, pentru a achita amenda rezultată dintr-o contravenție administrativă, săvârșită involuntar. Așa spun toți conducătorii auto. Mare mi-a fost mirarea, însă, când ofițerul mi-a cerut legitimația de deputat. La întrebarea mea de ce are nevoie de documentul respectiv, am aflat cu stupoare, că la prezentarea legitimației deputații sunt absolviți de pedeapsa contravențională”, a scris deputatul pe o rețea de socializare.
Cu această ocazie, Moțpan spune că va cere instituției, printr-un demers oficial, informații cu privire la încălcările admise în ultimii ani de „slugile poporului”, cine și în câte cazuri a fost absolvit de pedeapsă.




































