Cine sunt cei trei adjuncți ai procurorului general interimar și ce averi declară

procuratura-4
10 august 2019, ora 13:44

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a aprobat, vineri, adjuncții procurorului general interimar. Aceștia sunt Eduard Bulat, Alexandru Nichita, Mircea Roșioru. Adjuncții procurorului general sunt numiți în funcție fără concurs, prin ordinul procurorului general, cu acordul scris al CSP.​

Eduard Bulat a deținut până în prezent funcția de procuror-șef al Secției politici, reforme și management al proiectelor din cadrul Direcției politici, reforme și protecția intereselor societății a Procuraturii Generale, scrie anticorupție.md.

Numele lui Bulat apare într-un articol publicat pe moldovacurara.md, în care se menționează că procurorul a indicat, în declaraţia sa de venituri şi proprietăţi, că a plătit, începând cu 2011, sute de mii de lei companiei care construia un bloc de apartamente. Astfel, în iunie 2011 a plătit 155.288 de lei, în decembrie 2011 – 109.542, în iunie 2012 – 140.980 şi în noiembrie 2014 – 351.588. El a făcut aceste plăți în condițiile în care a trecut în declarație un salariu anual de 130.519 de lei pentru 2014. El a explicat că îşi achită apartamentul dintr-un împrumut pe care i l-a acordat fără dobândă sora sa, aflată peste hotare.

Eduard Bulat a mai apărut în lista procurorilor care dețin una sau mai multe locuinţe, dar au fost incluşi în lista beneficiarilor de apartamente la preţ preferenţial.

Alexandru Nichita a fost numit la 1 august 2016 în funcția de procuror-șef interimar al Direcției politici, reforme și protecția intereselor societății în cadrul Procuraturii Generale. Ziarul de Gardă a scris că acesta nu a indicat în declarația de avere un imobil de lux și că membrii familiei sale ar fi avut donații de la părinții săi. Astfel, în 2015, procurorul a indicat că cei doi copii ai săi au primit, cu titlu de donaţie, câte 42.000 de lei de la bunica lor. În 2014, aceştia au primit alte donaţii în valoare totală de 90.000 de lei, iar în 2013 – donaţii în valoare de 80.000 de lei.

Mama procurorului, Vera Nichita, stabilită în Italia, i-ar fi oferit acestuia 2,3 mii de euro, pe care procurorul îi cataloghează drept „remitenţe pentru achitarea contractului de ipotecă”.

Mircea Roșioru a fost numit la 9 martie 2017 în funcția de adjunct al procurorului general. Până atunci, el a deţinut funcţia de şef al Direcţiei judiciare a Procuraturii Generale, fiind ales şi preşedinte al Consiliului Superior al Procurorilor. Şi-a început activitatea în cadrul organelor procuraturii în 2001, perioadă în care a deţinut mai multe funcţii în cadrul Procuraturii raionului Hânceşti, Procuraturii Anticorupţie. Pentru 2018, el a indicat un venit obținut în valoare de peste 400.000 de lei, un lot și două apartamente – primul, cu suprafața de 59,5 metri pătrați, deținut în posesie, și cel de-al doilea, cu suprafața de 121 metri pătrați, deținut în proprietate.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Compensații la energie pentru mai multe familii: Când vor fi anunțate noile reguli
Compensații la energie pentru mai multe familii: Când vor fi anunțate noile reguli
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1700: Alertă în spațiu, morți la Kiev și scopul lui Trump. Germania dezvăluie planurile lui Putin
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1700: Alertă în spațiu, morți la Kiev și scopul lui Trump. Germania dezvăluie planurile lui Putin
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
Horoscop 21 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii își amână planurile, Scorpionii evită o greșeală, iar Capricornii se afirmă
Horoscop 21 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii își amână planurile, Scorpionii evită o greșeală, iar Capricornii se afirmă

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente