Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1037: Misterul prăbușirii, plicuri capcană și momele vii. Rusia a atacat masiv și după Crăciun

/VIDEO/ Biserica de pe teritoriul grădiniței nr. 150 a fost redeschisă. Pe lângă slujbe, clădirea continuă să se înalțe

missing
13 august 2019, ora 20:34

La un an de la scandalul legat de biserica de pe teritoriul unei grădinițe din capitală, în loc să fie demolată, clădirea se înalță văzând cu ochii. Muncitorii ridică etajul doi deja, iar preotul insistă că este un centru moral spiritual unde copiii învață despre religie. Totuși, face și slujbe aproape în fiecare zi. Fondatoarea grupului „Părinți Solidari”, însoțită de un arhitect, a vizitat clădirea și a cerut explicații de la paroh. În replică, acesta a declarat că are permisiune de la autorități să construiască lăcașul. 

Am ajuns la grădinița numărul 150 din sectorul Râșcani, în timpul orei de somn a copiilor. Chiar și așa, muncitorii lucrau de zor pentru că au termen până în iarnă ca să termine etajul doi al bisericii, înălțat, potrivit preotului, doar din donațiile enoriașilor.

PĂRINTELE IOAN: „Este o mică Capelă în are oficiem slujbe, dar este centru de educație moral-spirituală”.

Preotul susține că slujbele au loc aproape zilnic, astfel că nu duce lipsă de enoriași. Cu toate acestea, scopul inițial al clădirii a fost înființarea unei biblioteci, anunța fosta directoare.

PĂRINTELE IOAN: „Avem cărțulii, pentru centrul de educație moral-spirituală, cum trebuie să se ocupe biserica de copilași, ce trebuie să facem. Încă nu sunt toate, pentru că vedeți, acum încă suntem în proces de construcții”.

Până atunci, în interior sunt mai multe icoane decât cărți, fapt care a nemulțumit-o pe fondatoarea grupului online Părinți Solidari, unde și s-a aflat pentru prima dată de activitatea acestei biserici.

ALA REVENCO, FONDATOAREA GRUPULUI „PĂRINȚI SOLIDARI”: „Chiar dacă avem dispoziția de demolare din 1 octombrie, chiar dacă avem promisiunea lui Ruslan Codreanu din ședința din 5 februarie că a doua zi va fi demolată construcția, vedem că nu doar nu este demolată, dar săptămâna trecută a început să crească mai departe”.

PĂRINTELE IOAN: „–Este vreun act permisiv? –Este decizia Guvernului. –Puteți să ne o arătăți? –Este acasă. Nu putem să purtăm actele cu noi”.

Despre probleme vorbesc și experții în arhitectură. Unul dintre ei, invitat de activistă, a remarcat că imobilul nu corespunde deloc proiectului de construcție inițial, iar pereții sunt destul de slabi. În acest condiții, spune el, este imposibil ca cei mici să se afle în clădire până la darea în exploatare.

IURII VASILIEV, ARHITECT: „Chiar după fundament se vedea din prima că nu este vorba despre o bibliotecă, ci biserică. Calitatea lucrărilor este oribilă. Cotilețul este stricat, se vede din prima. Barele din metal sunt ruginite, demult trebuiau scoase”.

Iar directoarea grădiniței, care a venit în funcție după plecarea fostei șefe, a părăsit instituția când ne-a văzut la fața locului. Contactată de TV8, șefa direcției municipale a Educației, Rodica Guțu, a declarat potrivit dispoziției emisă acum două luni, biserica trebuia să fie demolată. La ultima întrevedere cu directoarea instituției, a fost luată decizia ca poarta de acces spre biserică să fie sudată. Pretorul sectorului Râșcani a precizat însă că de mîine lucrările de construcție vor fi stopate.

Reporter: Diana Popa
Imagine: Sergiu Ciubaru

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.