Un bărbat din Ungheni, care pretindea că poate „ajuta” contra bani la obținerea permiselor de conducere, a fost reținut de CNA. Oamenii legii au informații precum că acesta a primit de la un cetățean 14 600 de lei, iar de la altul, 800 de euro, suma finală ridicându-se la circa 30 de mii de lei.
Potrivit reprezentanților Centrului Național Anticorupție (CNA), bărbatul susținea că ar avea influenţă asupra membrilor Comisiei de examinare din cadrul Secţiei de Înmatricualre a Transportului şi Calificare a Conducătorilor Auto din oraşul Ungheni şi că-i poate determina să îi favorizeze pe clienții săi la probele teoretice şi practice.
Pe acest caz a fost inițiată o urmărire penală în temeiul art. 326 Cod penal- trafic de influență. Bănuitul a fost escortat la sediul CNA pentru audieri. Astfel, în cadrul audierilor, acesta şi-a recunoscut vina pe deplin, iar acum este cercetat în stare de libertate şi colaborează cu organul de urmărire penală.
Pentru comiterea traficului de influență, bărbatul riscă până la 6 ani de închisoare.
Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.




































