Iurie Leancă nu mai este președinte al Partidului Popular European (PPEM); mandatul acestuia a expirat la finele lunii iulie, iar ieri, membrii Consiliului politic Național al partidului au ales un președinte interimar. Este vorba despre Eugen Sturza, ex-ministru al Apărării în Guvernul Filip.
Sturza urmează să pregătească lucrările Congresului PPEM, în cadrul căruia va fi aleasă următoarea conducere cu mandat deplin a partidului și va fi adoptat noul program politic, se menționează într-un comunicat al formațiunii.
De asemenea, formațiunea anunță că va participa la alegerile locale din 20 octombrie și la alegerile parlamentare noi pe circumscripții. „În cel mai scurt timp posibil, vom anunța și candidații nominalizați, oameni profesioniști , integri, oameni care sunt gata să muncească în interesul cetățenilor, nu să facă promisiuni populiste, așa cum au făcut cei din actualul regim de guvernare”, menționează reprezentanții PPEM.
„Noi credem că după dezamăgirea uriașă pe care Blocul ACUM o produce în acest moment încrederea votanților pro europeni în politicieni este la cel mai jos nivel și se impune o resetare totală a întregii clase politice, care poate să vină doar dacă partidele sunt gata să-și înțeleagă greșelile și să se întoarcă la cetățeni, la nevoile lor reale”, mai spun cei din PPEM.
PPEM a fost fondat de Iurie Leancă în anul 2015, după ce acesta a plecat din Partidul Liberal Democrat.




































