A încercat să traverseze frontiera fără rând. Este vorba de un șofer, care sub pretextul că ar avea o înțelegere cu administrația punctului de trecere „Palanca”, a ieșit pe contrasens și a încercat să treacă granița ocolind alte automobile. Despre acest caz a semnalat șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, pe pagina sa de Facebook.
Șoferul se afla la volanul unui automobil de marca Mercedes. El a fost scos de pe bandă și reîntors conform rândului. Angajatul Poliției de Frontieră, cu funcție de șef de tură din PTF Palanca, a fost pus la barieră pentru a monitoriza și dirija corect fluxul de călători și mijloacele de transport.
„Însă situația nu a fost rezolvată la acel moment. Șoferul și pasagerul acestuia au rămas nemulțumiți și au continuat să prezinte insatisfacție față de polițiștii de frontieră. Ei ar fi declarat că au o înțelegere chiar cu administrația din PTF Palanca, pentru a trece frontiera fără rând”, a scris Rosian Vasiloi pe rețelele de socializare.
Pe cazul dat a fost inițiată o anchetă de serviciu. Totodată a fost sesizat șeful interimar al Serviciul Vamal al Republicii Moldova, astfel încât atât angajatul Poliției de Frontieră sau cel al Serviciului Vamal, care ar fi avut înțelegerea, să răspundă conform legii pentru așa acțiuni.

Facebook/ Rosian Vasiloi




































