„Asta nu e dezoligarhizare”, cu asemenea mesaje au venit azi activiștii din comunitatea OccupyGuguță să protesteze, în preajma monumentului domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Chișinăului, unde pe rând au depus flori: președintele Igor Dodon, președinta Parlamentului Zinaida Greceanîi, prim-ministra și vicepremierul Maia Sandu și Andrei Năstase și alți demnitari de stat.
Pe alte pancarte activiștii au scris și mesaje prin care le-au cerut demnitarilor socoteală cu privire la Stadionul Republican, vândut Ambasadei SUA, cazul celor șapte profesori turci expulzați din Republica Moldova ș.a.
Accesul activiștilor în zonă a încercat să fie limitat de paza demnitarilor, care încercau să le explice activiștilor că „așa scrie legea”. La rândul lor, activiștii au spus că libertatea de manifesta și a se exprima liber le este garantată de Constituție și au dreptul să o facă.
După ceremonia solemnă, Sandu și Năstase s-au apropiat de activiști, încercând că dea explicații.
„Dezoligarhizarea se întâmplă, pe partea depolitizării avem niște carențe. Conform legii trebuie să mergem după regulamente, căci dacă nu le respectăm, avem riscul ca oamenii aceștia să meargă în instanțe și să le câștige și să se întoarcă înapoi în instituțiile statului. Dar trebuie să scrieți acolo „Asta nu-i depolitizare”, aici aș fi de acord cu Dvs. Îmi pare rău că am comis anumite erori pe care ne asumăm să le corectăm”, a declarat premierul Maia Sandu.
Anul trecut, de Ziua Independenței, cei de la OccupyGuguță de asemenea au protestat la ceremonia de depunere de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare. Aceștia scandau după un cordon de polițiști, în timp ce Igor Dodon, Andrian Candu și Pavel Filip depuneau flori. La protest au participat și unii dintre actualii demnitari de stat precum Maia Sandu și Andrei Năstase.




































