Cine așteaptă luna septembrie cu gândul că se va mai răcori afară, aflați că speranțele sunt zadarnice. Meteorologii au prelungit codul galben de caniculă pentru începutul lunii, iar temperaturile vor fi ca în plină vară: în jur de 33 de grade, iar asfaltul se va înfierbânta până la 50 de grade. Când ar putea să plouă, a aflat colega mea Daniela Cuțu, care a vizitat Centrul Meteorologic.
GHENADIE ROȘCA, Șeful direcției Prognoze Meteorologice: „Conform modelului acesta, vedem că temperaturile care sunt cu portocaliu ne indică că temperaturile sunt de 32…33 de grade Celsius”.
Luna septembrie, conform prognozelor, va fi mai fierbinte anul acesta, decât de obicei.
GHENADIE ROȘCA, Șeful direcției Prognoze Meteorologice: „Ne așteptăm ca să fie cu temperaturi ușor peste limita normală, adică cu temperatură mai ridicată cu unu, două grade Celsius”.
La nivelul asfaltului, în oraş, aerul se încinge până la 50 de grade Celsius. Totuși, măsurătorilor se fac la umbră şi la o înălţime de un metru de la sol.
GHENADIE ROȘCA, Șeful direcției Prognoze Meteorologice: „Este insuficiență de umiditate în sol. Trebuie să plouă ca să avem iarăși rezerve de umiditate în sol”.
Totuși, ar putea să plouă în primele zile din septembrie. Mai exact, pe data de trei și patru.
GHENADIE ROȘCA, Șeful direcției Prognoze Meteorologice: „Ne așteptăm ca în partea de Nord și puțin din partea de Centru să fie cu ploi și cu descărcări electrice”.
Cu albastru mai închis, sau culoarea violetă înseamnă cantități mai deosebite.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic, cea mai călduroasă vară din ultimii ani a fost în 2015, iar temperaturi extreme s-au înregistrat pe 7 august 2012, când maxima a atins 42,4 grade Celsius.
Reporter: Daniela Cuțu
Imagini: Oleg Cozlov




































