Președintele Uniunii Salvați Basarabia, Valeriu Munteanu, îi acuză din nou pe socialiști că folosesc resursele administrative pentru a-i face capital politic lui Ion Ceban, care s-a înregistrat în cursa electorală pentru a obține fotoliul de primar al Chișinăului. Munteanu a prezentat ca dovadă o poză cu un anunț plasat de PSRM în curtea unui bloc, prin care se laudă că va fi inaugurat un teren de joacă, care de fapt a fost reparat din bani municipali.
Valeriu Munteanu s-a adresat și ministrului de Interne, Andrei Năstase, întrebându-l dacă există lege pentru socialiști.
„Niște cetățeni responsabili m-au sesizat în vederea folosirii resurselor administrative de către PSRM, în plină campanie electorală. Aceștia lipesc prin tot orașul astfel de afișe, încercând să folosească realizările administrative ale primăriei drept realizări politice ale concurentului electoral – PSRM și în mod implicit și în primul rând realizări ale lui Ion Ceban”, a comentat Munteanu pe Facebook.

Din poza atașată de politician se vede că anunțul privind inaugurarea terenului de joacă a fost semnat de consilierul socialist Alexandr Odințov și are și sigla partidului PSRM.
„Mă adresez repetat Consiliului Electoral de Circumscripție Chișinău să intervină în vederea curmării acestor acțiuni ilegale ale PSRM. La fel mă adresez domnului ministru al Afacerilor Interne Andrei Năstase să intervină (și) pe acest caz, aplicând legea, ori în conformitate cu art. 400 alin. (l) din Codul Contravențional, agent constatator competent de a examina fapte contravenționale prevăzute de art. 481 alin.(5) Încălcarea legislației privind gestionarea mijloacelor financiare ale partidelor politice şi ale fondurilor electorale din Codul contravențional sunt organele de poliție”, scrie Munteanu.
Valeriu Munteanu a sesizat Consiliul Electoral și după ce Ion Ceban a organizat o conferință de presă la parterul clădirii Primăriei Chișinău, lansându-se în campania electorală. Acesta a cerut ca socialiștii să fie amendați pentru că încalcă legislația.




































