Trei grădinițe din satul Puhoi, raionul Ialoveni, au fost închise după ce s-a depistat că apa din rețea nu corespunde normelor sanitare. Despre aceasta a scris deputatul Petru Frunze pe pagina sa de Facebook.
„Informație pentru părinții copiilor instituționalizați la cele trei grădinițe de copii din satul Puhoi. Cunoașteți cu toții că a fost întreruptă activitatea grădinițelor de copii pe motiv că apa potabilă din rețea nu corespunde normelor sanitare. După două proceduri de purificare a apei, rezultatele sunt negative.
Am solicitat implicarea lui Goreanu Ioan, jurist al Primăriei, pentru a redeschide de urgență activitatea grădinițelor de copii.
A reacționat promt. Mâine va mai face o procedură de dezinfecție. El a stabilit ca pe nouă septembrie curent, să fie deja reîncepută activitatea celor trei grădinițe de copii.
Oricum, copiii în ultimii ani sunt alimentați cu apă potabilă din butelie, care corespunde normelor de alimentație.
Va rog sa informați toți părinții, ne cerem scuze pentru situația creată, însă sănătatea copiilor are prioritate”, a scris deputatul pe rețelele de socializare.




































