Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Nicu Popescu, se va întâlni la Moscova cu omologul său rus Serghei Lavrov, cu alţi oficiali ruşi din Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei, reprezentanţi ai diasporei moldoveneşti în Rusia şi ai societăţii civile, anunță reprezentanții MAEIE.
„În cadrul vizitei ministrul Popescu va purta discuţii privind modalităţile concrete de normalizare a relaţiilor bilaterale, căile de restabilire a dialogului politic şi cooperării comercial-economice. De asemenea, ministrul moldovean de externe va reitera necesitatea retragerii necondiţionate şi complete a militarilor şi muniţiilor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova”, se menționează într-un comunicat al Ministerului de Externe.
Vizita ministrului Nicu Popescu în Federația Rusă va avea loc mâine, 11 septembrie 2019.




































