După ce socialiștii Vladimir Țurcan și Victor Gaiciuc au fost numiți în alte funcții, două mandate de deputat în fracțiunea PSRM au rămas vacante și urmau a fi ocupate de următorii candidați din lista partidului, înaintată la alegerile parlamentare din luna februarie.
Fotoliile de deputat urmau a fi ocupate de Adrian Albu, actual secretar general al Parlamentului și Petru Corduneanu, fost consilier municipal al socialiștilor în Primăria Chișinău. Aceștia au depus la Comisia Electorală Centrală declarații prin care au anunțat că refuză funcțiile de deputat.
Respectiv, mandatele au revenit următoarelor două persoane pe lista PSRM la parlamentarele din februarie: Alla Darovannaia, care este conferențiar universitar la Academia de Studii Economice și Anatolie Labuneț, care a mai deținut anterior funcția de deputat în fracțiunea PSRM.
Cele două mandate de deputat, atribuite astăzi de Comisia Electorală Centrală, urmează a fi validate și de Curtea Constituțională.




































