Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1697: Sute de drone și rachete deasupra Kievului. Atac asupra Moscovei, zborurile au fost restricționate

/VIDEO/ Ministra Justiției: Litigiul de milioane cu „Energoalians” ar fi o schemă de a estorca bani de la stat

olesea-stamate-2
10 septembrie 2019, ora 23:39

Autoritățile oferă explicații despre cele aproape 50 de milioane de dolari, pe care, conform Partidului Democrat, va trebui să le achităm unei companii energetice din Ucraina. Ministra Justiției, Olesea Stamate, susține că executarea deciziei, luată recent de o instanță americană, a fost suspendată. De fapt, conform acesteia țara noastră a fost obligată să plătească în jur de 28 de milioane de dolari, adică de două ori mai puțin decât au scris democrații. Iar acest proces ar fi o schemă de a stoarce bani pentru niște datorii nefondate.

OLESEA STAMATE, MINISTRA JUSTIȚIEI: „Este de fapt vizibil cu ochiul liber că a fost intenționat făcută această schemă ca ulterior să poată fi pretinsă Guvernului Republicii Moldova despăgubiri și achitarea acestor așa numite datorii”.

Compania cu care statul nostru se judecă este Energoalians. Unele instituții media au scris că aceasta ar face parte din imperiul omului de afaceri, Veaceslav Platon. Avocații lui nu au venit cu o reacție, iar ministrul afirmă că nu deține probe oficiale pentru a confirma informațiile. Totuși, Olesea Stamate susține că și procurorii investighează acest caz, mai ales că arbitrul din partea Republicii Moldova ar fi votat împotriva țării noastre, fapt care ridică semne de întrebare. Ministrul a mai precizat că plata pe care va trebui să o plătim companiei ucrainene este de 28 de milioane de dolari, conform deciziei unei curți americane, luată acum o lună. Totuși, executarea ei a fost suspendată.

Ieri, Partidul Democrat declarase că suma datoriilor ar fi de aproape 50 de milioane de dolari.

OLESEA STAMATE, MINISTRA JUSTIȚIEI: „Sunt declarații absolut lipsite de orice fundament. Sunt doar declarații care vin cu scopul de a denigra activitatea guvernului”.

În cadrul conferinței, ministrul a mai precizat că statul se află în continuare în litigiu cu firma ucraineană, iar Curtea de Apel din Paris este așteptată să rejudece cazul. Disputa dintre Republica Moldova și Energoalians a început la finalul anilor ‘90. Firma pretinde că statul i-a încălcat dreptul la protecția investițiilor.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Alertă la Dondușeni: Un aparat de zbor fără pilot s-a prăbușit și a explodat pe un câmp
Alertă la Dondușeni: Un aparat de zbor fără pilot s-a prăbușit și a explodat pe un câmp
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri - aflăm astăzi, de la 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri - aflăm astăzi, de la 20:00
/VIDEO/ Energie electrică mai scumpă în sezonul rece? Deputat: Tarifele ar putea crește cu 25%
/VIDEO/ Energie electrică mai scumpă în sezonul rece? Deputat: Tarifele ar putea crește cu 25%
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1696: Explozie în Moldova, alianța teribilă și 5G FSB. Zelenski: Putin transformă Rusia în Coreea de Nord
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1696: Explozie în Moldova, alianța teribilă și 5G FSB. Zelenski: Putin transformă Rusia în Coreea de Nord

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente