În cadrul blocului ACUM ar fi deputați care îi susțin pe socialiști și există posibilitatea ca Partidul Socicialiștilor să formeze singur o majoritate parlamentară, așa cum a declarat într-o emisiune televizată șeful statului Igor Dodon. Deputatul Blocului ACUM, Iurie Reniță, a descris o situație care atestă acest lucru.
Potrivit parlamentarului, colegii săi i-au propus să conducă delegația Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), dar a refuzat oferta.
„I-am informat pe colegii mei din fracțiune că, fiind profund onorat de această încredere acordată, totuși, voi refuza-o, deoarece pentru a conduce delegația respectivă va trebui să fiu votat și de către reprezentanții „informalului’’ (nr. red. reputații PSRM)”, a precizat Reniță pe Facebook.
Potrivit acestuia, un deputat ACUM i-ar fi propus imediat socialistului Vlad Batrîncea să ocupe funcția de șef al delegației.
„Bucuria refuzului meu a fost foarte mare nu atât pentru socialiști, cât pentru un reprezentant al Blocului ACUM, care, imediat, i-a propus lui Vlad Bătrâncea ca acesta să fie șeful delegației, prin acest gest demonstrându-și deschis atașamentul și admirația față de “politica externă echilibrată” promovată de Igor Dodon. Dar… s-a produs incredibilul: se pare că Vlad Bătrâncea a refuzat oferta, probabil realizând, de la înălțimea lui de socialist deja consacrat, că șefia lui socialistă nu va fi privită cu ochi buni la Consiliul Europei. Se produc minuni și în Parlamentul nostru.
De unde tragem fireasca concluzie: nu atât de imprevizibili sunt socialiștii „informalului” cât de nocivi sunt dodoniștii “noștri”. Nu e de mirare că Dodon menționa zilele acestea despre posibilitatea formării unei noi majorități parlamentare, doar să vrea el, că doritori se găsesc!”, a adăugat Iurie Reniță.
Precizăm că din componența delegației la APCE fac parte: Andrian Candu, Vlad Batrîncea, Doina Gherman, Rodica Iovu, Vladimir Cebotari, Inga Grogoriu și Mihail Popșoi.




































